Situaţia comică la Universitatea Cluj. Noul antrenor al echipei, fostul rapidst Marius Şumudică a semnat contractul cu noii patroni ai echipei, fraţii Gheorghiţă şi Călin Bultoc, deşi aceştia nu au semnat încă actele de transfer a echipei de la Florian Walter.
Şumudică a recunoscut, în faţa întrebărilor insistente ale presei, că a fost sunat la telefon de către unul dintre cei doi fraţi Bultoc, dar nu ştie care, şia negociat prevederile contractului, care culmea a fost semnat la sediul firmei din Bucureşti, al lui Florian Walter. Lângă semnătura lui Şumudică apare semntărua lui Ioan Mărginean, preşedintele lui U Cluj, omul de încredere al lui Walter. “Sunt nişte lucruri pe care nu le ştiu în momentul de faţă. În momentul în care am semnat cu domnul Mărginean mi s-a spus că semnează el pentru că în următoarele zile vor fi rezolvate şi actele. Am venit să fac performanţă, într-o perioadă grea. Condiţiile din contract le-am negociat cu unul dintre fraţii Bultoc, nu ştiu cum îl cheamă. Merg pe încredere, da. Ei o să vină luni la Cluj şi o să spună mai multe”, a spus Marius Şumudică, vizibil încurcat de situaţie.
Explicaţiile oferite de antrenorul lui U Cluj nu sunt credibile mai ales că ele vin într-un context de totală neîncredere din partea suporterilor vizavi de fostul patron Florian Walter.
Dacă Walter mai e la Cluj în acte, Şumudică promite demisia
Într-un moment de sinceritate, Şumudică a spus că dacă Florian Walter va rămâne patron la U Cluj, iar fraţii Bultoc vor fi doar patronii de vitrină, el va pleca de la echipă. “Nu am de a face cu Florian Walter şi am venit să lucrez la U Cluj cu speranţa că persoana cu care am vorbit la telefon va fi alături de echipă, că luni va veni la echipă şi va plăti restanţele. Pe mine mă interesează ce se întâmplă la U Cluj ca şi rezultate. Eu nu am nicio treabă cu Walter şi vă spun că