Universul copiilor fără copilărie. Aşa ar putea fi numit Aşezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie” de la Rădăuţi, un loc în care 113 minori, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, sunt legaţi de aceeaşi soartă, de aceeaşi suferinţă, acelaşi zbucium interior, care-i face să se învinovăţească pentru greşelile părinţilor, pentru faptul că au fost părăsiţi, dar care, surprinzător, le dau puterea de a ierta şi de a-i scuza pe cei care le-au dat viaţă şi apoi i-au aruncat într-o lume necunoscută şi prea aspră pentru sufletul lor sensibil.

Încep să trăiască cu adevărat

Sunt peste 100 de copii care şi-au pierdut părinţii, visurile, zâmbetul, dar care au găsit un adăpost, o familie, la Rădăuţi. Copii orfani sau proveniţi din familii sărace, care au trecut prin adevărate drame sufleteşti, au găsit la Aşezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie” un pat unde să-şi odihnească trupurile firave, de multe ori purtând urmele unor corecţii primite de la „cei dragi”, unde primesc hrană, sunt duşi la şcoală şi ajutaţi să viseze din nou.

Unii dintre copii abia acum încep să trăiască cu adevărat, să simtă iubirea aproapelui, să aibă cineva încredere în ei, să li se dea responsabilităţi şi apoi să fie lăudaţi sau dojeniţi pentru ceea ce au făcut, să fie consideraţi oameni, şi nu „o marfă” de care să te desparţi atunci când vrei să pleci în străinătate şi nu ai cum să iei în bagaj fiinţa care te-a transformat în părinte, copilul.

„Familia” cu peste o sută de copii

Curajul şi încrederea că sunt copii minunaţi, că pot să viseze şi că pot să-şi ducă la îndeplinire un vis, că pot să râdă cu poftă, că pot să danseze, să cânte, să plângă, dacă simt asta, să se roage, fără ca cineva să râdă în batjocură de ei, să-i umilească, le sunt insuflate de oamenii pe care-i au în jur, oameni care „cu timp şi fără timp” lucrează cu ei şi pentru ei, fără să se plângă că e