Am avut joi un moment de adâncă tristeţe în care am realizat că ultimul liberal în rândul nomenklaturii politice româneşti este Victor Ponta.

Omul ascultă cuminte de indicaţiile FMI, vrea privatizare şi nu abandonează ideea vânzării unor pachete minoritare la companiile energetice.

Tocmai citisem un interviu al lui Dan Radu Ruşanu, membru de frunte al PNL, în care făcea apologia unui stat puternic, se opunea privatizării şi propunea măsuri intervenţioniste în economie. Finul său, Daniel Chiţoiu, conduce ministerul Economiei şi este susţinut până în pânzele albe de către Crin Antonescu. Nici o şansă, deci, să vedem o măsură reformistă, liberală, la acest minister. Pe politicienii liberali îi înţeleg de ce vor să ţină în mână companiile de stat. După ce, ani buni, au fost mulse de clientela politică a PDL (Tarom, pierderi în mandatul doamnei Brutaru, pe care mai toţi pedeliştii o lăudau, de vreo 144 de milioane de euro), acum le-a venit şi lor rândul.

Uitaţi-vă ce bătaie de joc a fost cu numirea managerilor "privaţi": aproape numai liberali şi pesedişti au fost puşi la conducerea companiilor de stat. Ce nu pricep este opoziţia publicului la privatizare. De ce ne dorim să ţinem în braţe companii precum CFR Marfă (datorii de vreo 400 de milioane de euro), când avem operatori privaţi pe calea ferată, care-şi plătesc taxele la stat, asigură locuri de muncă şi sunt eficienţi? Explicaţia mea ar fi că prea mulţi din cei care se definesc, azi, drept "oameni de dreapta" sunt nişte naţional-comunişti, cu biblia în mână. M-am uitat peste celebrul program al ARD, un jenant amalgam de promisiuni fără nici o acoperire, amestecate cu ideile etatiste ale grupului Videanu şi prietenii. Încă un minister, încă o bancă de stat, nicio propunere concretă de privatizare. Tăcere deplină din partea celorlalţi oameni "de dreapta" – MRU, Neamţu, Papahagi – fericiţi că protipenda