Viaţa lui Adrian Păunescu povesită de Andrei Păunescu
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (99)
_________________________
21 aprilie 1987
Cartea şi tenisul
Încercăm să recuperăm tot tenisul pe care nu l-am jucat o viaţă întreagă. Ne simţim bine la Complexul "Student Parc” din Tei. Se spune că dacă vrei să-l încurci pe un jucător bun, trebuie să îi dai ca adversar un rudimentar. Performerul se dezechilibrează în contact cu novicele. Aşa s-a întâmplat în partida dintre A.P. şi mine. Eu, cu două-trei zile de tenis în palmares, am reuşit să-i iau câteva seturi lui A.P., care joacă bine şi are rezultate respectabile în faţa adversarilor profesionişti. Îmi spune, luându-mă la mişto: "Auzi, nu te bucura că mi-ai luat câteva seturi, habar n-ai, dar ai reuşit să mă enervezi cu prostia ta. Ar fi trebuit să joci în calificări cu preşcolarii şi după aceea să vii la mine”.
Cu creierul aerisit, mă pregătesc la literatură, pentru admitere. Profesorul Ion Rotaru îmi dă teme fundamentale, din Rebreanu, Camil Petrescu şi Caragiale. Seara târziu, am meditaţie cu doamna Anda Bantaş şi o teză de lucru la gramatică.
22 aprilie 1987
Se duc bătrânii
nainte de a pleca spre Deva, A.P. îmi dictează o listă întreagă de sarcini, orientări şi indicaţii pentru rezolvat, în zilele următoare. Azi a ridicat nişte bani de la Fondul Literar, pentru cartea "Locuri comune”, dar aproape toţi s-au şi dus, imediat, pe datorii. 25.000 unui prieten al domnului Anel Pasa, 2000 Andreei Terec şi 5000 familiei Ilie. În ultimele zile, unii dintre ei ne-au presat să nu întârziem cu plata. De câteva zile, unchiul Ionel Păunescu, fratele cel mare al bunicului meu, se simte foarte rău şi e internat la reanimare.
23 aprilie 1987
Senatori şi mile
Singur acasă (mai precis, fără A.P., care e la Deva la familia Antal),
