Un brăilean s-a ales cu o amendă consistentă pentru că nu transporta arma de vânătoare în condiţiile legale.
Pe 8 noiembrie, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat pe raza localităţii Mihai Bravu, cu scopul verificării deţinătorilor legali de arme şi muniţii. Cu această ocazie, oamenii legii l-au depistat, pe DJ 211B, pe bărbatul de 40 de ani, din municipiu. "În urma verificărilor s-a constatat că transporta în autoturismul personal o armă de vânătoare de calibru 12 mm, fără ca aceasta să fie asigurată şi introdusă în toc sau husă, conform prevederilor legale", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Poliţiştii au stabilit că bărbatul este deţinător legal al armei, fiindu-i aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 lei şi, totodată, fiindu-i anulat dreptul de port şi folosire a armelor.