Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Flutur: Sunt hotărât să mă lupt pentru a reînvia investiţiile pe care le-am adus cu trudă în judeţul Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 10 noiembrie 2012 ·

Candidatul Alianţei România Dreaptă pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 2 Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat în cursul zilei de ieri că dacă va fi ales în această funcţie este hotărât să se lupte pentru „a reînvia investiţiile” pe care a reuşit să le atragă în judeţul Suceava în perioada în care conducea Consiliul Judeţean. Preşedinte al PDL Suceava, Gheorghe Flutur şi-a început campania pentru Senat de pe şantierul şoselei de centură, declarând că actuala guvernare USL, naţională sau locală, a blocat sau a întârziat investiţii importante pentru judeţul Suceava.

„Am ales să îmi încep campania de la acest obiectiv pentru a transmite un mesaj sucevenilor. Da, sunt hotărât să mă lupt pentru a reînvia investiţiile pe care le-am adus cu luptă şi cu trudă în judeţul Suceava, dar şi pentru a aduce şi alte investiţii. Da, am ales să candidez la Senatul României pentru ca Suceava să se dezvolte. Iar dezvoltarea înseamnă şi infrastructură. Da, am ales să candidez pentru Senat din partea Alianţei România Dreptă pentru a avea un cuvânt de spus la cei care împart fonduri şi care stabilesc priorităţi, pentru că Suceava trebuie să redevină o prioritate pe harta ţării”, a spus Gheorghe Flutur.

El a adăugat că o altă investiţie blocată de la preluarea guvernării de către USL este şi modernizarea Drumului Naţional Suceava – Botoşani, „obiectiv tăiat de pe lista de priorităţi”.

Candidatul PDL pentru funcţia de senator în colegiul Suceava a spus că un alt proiect care ar fi trebuit să fie deja început este şi cel pentru modernizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare” din Salcea. „Proiectul pentru aeroport este întârziat. Noi calculam că cel târziu în luna septembrie trebuie începute lucrările de investiţii. Şi ştiţi foarte bine că sunt discuţii legate de presuspendarea fondurilor europene şi personal sunt îngrijorat de această situaţie. De asemenea, sunt şi alte o

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 5 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 7 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°