Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii nevăzători de la ,,Raza de lumină” Braşov au vizitat Italia

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 10 noiembrie 2012 ·

Ei au participat la ,,Ziua Bastonului Alb” - simbolul nevăzătorului - şi au petrecut trei zile pe pământ italian, plimbându-se prin oraşele de pe ţărmul Mării Adriatice.

În această toamnă, copiii nevăzatori de la Centrul de zi Raza de lumină din Braşov, părinţii şi educatorii lor, au fost invitaţi în Italia la un eveniment care le-a adus bucurie. Ei au participat la ,,Ziua Bastonului Alb” - simbolul nevăzătorului - şi au petrecut trei zile pe pământ italian, plimbându-se prin oraşele de pe ţărmul Mării Adriatice, trăind din plin emoţia descoperirilor, bucuria de a simţi că sunt înconjuraţi de prieteni din toată lumea.

Copiii s-au întâlnit şi cu Maria Chiera, preşedintele Asociaţiei Oasi dell'Accoglienza din Fano, primul „investitor” în educaţia lor. La începutul anului 2006, când construcţia sediului era încă în lucru, Maria Chiera a donat centrului primele trei maşini dactilobraille, 50 kg hârtie specială pentru scris, 50 puntatoare, 50 tăbliţe metalice şi tot atâtea plastice, mingi sonore, ceasuri vorbitoare, etc, „într-un cuvânt, le-a pus creionul in mâna...”, după cum declară Azota Popescu, directoarea Asociaţiei Catharsis.

Tot Maria Chiera este cea care le-a oferit această excursie prin Europa. Cu ajutorul acestei sponsorizări, la mijlocul lunii trecute, timp de două zile au participat la o suită de manifestări dedicate aniversării a 20 de ani de activitate umanitară destinată copiilor cu nevoi speciale din lumea întreagă, de către Asociaţia Oasi dell Accoglienza din Fano Italia, gazda evenimentului. Apoi, copiii au vizitat Republica San Marino, iar în timpul drumului de întoarcere s-au oprit şi în Viena pentru a vizita Palatul Schonbrunn, Opera, Parlamentul, Primăria, Burgtheatre, Biserica Votiva, Piaţa Maria Tereza, Palatul Hofburg.

Parteneriatul public – privat, o şansă pentru copiii nevăzători

Încă din 1998, Asoci

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 9 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 6 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 12 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri: El trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. După mine, Georgescu nu câştigă alegerile

News.ro acum 8 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri, el arătând că acesta trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. Băsescu a mai spus că, după el, Georgescu nu câştigă alegerile prezidenţiale. ”Eu nu ştiu dacă există prob

O noapte de somn pierdută alterează sistemul imunitar, creşte inflamaţia

News.ro acum 7 ore
O nouă cercetare dezvăluie o perspectivă asupra impactului pe care calitatea somnului îl are asupra sistemului imunitar al unei persoane şi a modului în care acesta ar putea fi legat de dezvoltarea unor boli precum obezitatea, diabetul şi bolile car

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 6 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°