Joi, 8 noiembrie, la Pașcani a fost pusă piatra de temelie pentru construcţia unui hypermarket, valoarea investiției ridicându-se la 6 milioane de euro. Preoți din municipiu au oficiat o slujbă de sfințire, apoi a fost îngropat un cilindru de metal la temelia clădirii în care au fost băgate autorizația de construcție, copie, ziarul și monede Kaufland, ziare locale, monede românești.
La eveniment a fost prezent viceprimarul Vasile Axinte, reprezentantul Kaufland România, Cornel Petcu, Valerică Andronache, reprezentantant PDL, Petru Dascălu, președinte interimar PNL Pașcani și șefi de instituții. Viceprimarul a turnat un cancioc de beton peste cilindru, iar gestul său a fost urmat de toți cei prezenți la festivitate. Sunt prevăzute 200 locuri de parcare, deschiderea hipermarketului având loc la începutul anului viitor și vor fi create aproximativ 100 de locuri de muncă. Kaufland beneficiază de tehnologie nouă și modernă, încălzirea se face prin pardoseală, se întinde pe o suprafață de 20.000 mp, partea de magazin va avea 4.000 mp.
Rădăcinile istoriei companiei se află în Germania, acolo unde Kaufland este printre cele mai mari companii în domeniul de retail. În anul 2005 a fost deschis primul magazin Kaufland în România. În plus, Kaufland este reprezentat prin filiale şi în Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Germania şi Bulgaria, iar în topul hipermarketurilor din Europa compania ocupă locul 5.
Joi, 8 noiembrie, la Pașcani a fost pusă piatra de temelie pentru construcţia unui hypermarket, valoarea investiției ridicându-se la 6 milioane de euro. Preoți din municipiu au oficiat o slujbă de sfințire, apoi a fost îngropat un cilindru de metal la temelia clădirii în care au fost băgate autorizația de construcție, copie, ziarul și monede Kaufland, ziare locale, monede românești.
La eveniment a fost prezent viceprimarul Vasile Axinte, reprezentantul K