Guvernul va ceda pachetul majoritar de acţiuni la grupurile 3 şi 4 ale centralei nuclear-electrice de la Cernavodă acelui investitor care va asigura finanţarea proiectului de construcţie a celor două unităţi, a anunţat premierul Victor Ponta, arătând că este dispus la o astfel de decizie politică.
"În măsura în care există un investitor care vine şi cu banii, ceea ce s-a schimbat fundamental şi am pierdut, din păcate, în momente importante a fost că România nu a vrut să dea cei 51% acţiuni la grupurile 3 şi 4, ori eu sunt dispus, ca decizie politică, să acceptăm un acţionar majoritar în măsura în care acest acţionar vine şi cu banii. Că e vorba de chinezi, de grupul sud-coreean care s-a arătat de asemenea interesat, cu braţele deschise îi primim, doar să vină şi cu banii", a spus Ponta la un post TV, citat de Mediafax.
Ministerul Economiei va înainta Guvernului un memorandum cu patru variante de continuare a proiectului reactoarelor nucleare 3 şi 4 şi susţine continuarea investiţiei cu actualii investitori şi atragerea altora, concomitent cu reducerea participaţiei statului.
Proiectul construcţiei celor două reactoare nucleare, evaluat la 4 miliarde de euro, a fost iniţiat în 2007, iar lucrările erau estimate să înceapă în 2010.
Din compania de proiect făceau parte Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF Suez (grup franco-belgian).
Nemulţumite de evoluţia discuţiilor, CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez au renunţat la sfârşitul anului 2010 la investiţie, astfel că Ministerul Economiei, prin Nuclearelectrica, a ajuns să deţină 86% din firma de proiect. Din firma de proiect mai fac parte Enel şi ArcelorMittal.
După retragerea din proiect a celor patru companii, proiectul a stagnat întrucât Guvernul nu a reuşit să atragă alţi parteneri în proiect.
Secretarul de s