Republicanii se îndoiec că motivul real demisiei lui David Petraeus este o relaţie amoroasă şi acuză administraţia Obama că încearcă să ascundă informaţii legate de uciderea ambasadorului american în Libia
Momentul demisiei şefului CIA, David Patraeus, şi efectul imediat al acesteia îi face pe mulţi republicani să se întrebe dacă motivul invocat este cel real: o relaţie extraconjugală cu biografa sa, Paula Broadwell. David Petraeus urma să fie audiat joi, de către comisiile pentru servicii secrete ale Camerei Reprezentanţilor şi Senatului în privinţa felului cum CIA a gestionat evenimentele legate de atacul de la consulatul american din Benghazi (Libia), din 11 septembrie. În acest atac au fost ucişi patru diplomaţi americani, inclusiv ambasadorul Chris Sevens. Demisia lui Petraeus, care intervine la numai două zile după realegerea preşedintelui Barack Obama, are efect imediat, ceea ce înseamnă că el nu va fi prezent la această audiere, care va avea loc cu uşile închise. Cel mai probabil el va fi înlocuit de Michael Morell, care ocupă acum funcţia de director interimar al CIA, scrie presa americană. Congresmanii sunt „şocaţi", după cum scrie website-ul breitbart.com. Fostul primar al New York-ului, Rudy Giuliani, a declarat pentru Fox News că demisia lui Petraeus e un exemplu despre cum administraţia Obama „ascunde informaţii".
Demisie „convenabilă" la Casa Albă
"Va fi o audiere în Congres peste câteva zile şi omul care ştie faptele, David Petraeus, care este singurul care ne poate spune cu adevărat ce ştia CIA, ce a făcut CIA, de ce şi cum, nu va mai fi audiat de Congres. Pentru administraţia Obama, e un mod foarte convenabil de a ieşi dintr-o chestiune dificiă" , a spus Giuliani.
Website-ul conservator WorldNetDaily a scris că ambasadorul Chris Stevens juca un rol central în recrutarea de jihadişti pentru a-i trimite să lupte cu regimul siria