Patru tineri au decedat, joi noaptea spre vineri, în urma celui mai grav accident rutier din acest an. Patru vieți care s-au sfârșit mult prea devreme, patru familii care nu își vor reveni niciodată după această tragedie. Accidentul a avut loc pe raza localității Drăguțești, iar cauza a fost viteza excesivă.
Au plecat împreună la Rovinari, pentru a se distra, fără să aibă habar că era ultima seară din viața lor. Patru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, printre care și o adolescentă, au murit joi noaptea spre vineri, în urma unui teribil accident rutier, care s-a petrecut pe DE 79, la Drăguțești. Cei patru se aflau în mașina condusă de un târgujian de 21 de ani și doar el, șoferul, mai este în viață astăzi, însă, se pare, că nu își amintește nimic din momentul tragediei. Aproape de miezul nopții, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi despre faptul că pe raza comunei Drăguţeşti, pe DE 79, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime. Ajunși la fața locului, oamenilor legii nu le-a venit să creadă că patru vieți fuseseră secerate într-o clipă, patru tineri cu tot viitorul în față muriseră. Pe șofer l-au găsit în afara mașinii, avea multiple traumatisme. Mașina în care se aflaseră cei cinci prieteni era un maldăr de fiare contorsionate și pline de sânge. „La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri, care, din primele cercetări efectuate, au stabilit că I.V, de 21 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, pe raza comunei Drăguţeşti, din direcţia Rovinari către Târgu-Jiu, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, intrând în coliziune cu un cap de pod”, a declarat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Inspectora