Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai bun decât vikingul! Wladimir Klitschko l-a învins la puncte pe Mariusz Wach şi rămâne cu cele patru centuri

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 11 noiembrie 2012 ·

Wladimir Klitschko l-a învins la puncte pe uriaşul Mariusz Wach păstrându-şi astfel cele patru centuri puse în joc. Klitschko a dominat meciul de la un capăt la altul, dar nu a reuşit să-l trimită la podea pe vikingul Wach.

Wladimir Klitschko, campionul IBF, IBO, WBA şi WBO la categoria grea, a boxat pentru prima oară fără antrenorul Emanuel Steward, care a murit luna trecută în urma unor complicaţii apărute după operaţia la colon, dar în colţul său s-au aflat Jonathan Banks şi fratele său, Vitali.

Klitschko a intrat în ring după îndemnul lui Sylvester Stallone “du-te şi luptă din inimă” şi în aplauzele publicului.

După o primă repriză de tatonare, Wladimir a început să-şi impună ritmul fiind mult mai tehnic şi mai rapid.Uriaşului Wach i-a fost greu să se apropie de Wladimir şi nu a expediat lovituri clare. Nu acelaşi lucru putem spune despre ucrainean. Vikingul Wach a făcut cunoştinţă cu stilul “ciocanului de oţel”: mâna stânga în faţa adversarului şi directa de drepta năucitoare. În faţa acesteia, Wach a rămas de cele mai multe ori fără replică, dar în picioare, semn că Wladimir nu avea să încheie prea repede lupta.

Runda a cincea. Deloc convingător în debutul ei, polonezul a izbucnit pe final, când l-a trimis pe Wladimir în corzile ringului şi s-a năpustit asupra lui. Seria de croşee a fost oprită de gong. După finalul exploziv din runda a cincea, părea că Wach e decis să schimbe tactica şi să-l atace mai mult pe Klitschko. Dar, n-a fost aşa.

Wladimir a revenit ulterior, aplicându-i polonezului o serie de lovituri puternice. “Fii calm, nu te grăbi” a strigat Vitali, în timp ce Jonathan Banks l-a anunţat pe Wladimir că adversarul “a obosit”.

Repriza a opta a fost cea mai spectaculoasă. Wladimir s-a năpustit asupra lui Wach, care a încasat o ploaie de lovituri dure, dar cu toate acestea a rămas în picioare spre surprinderea tutu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 7 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 5 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 9 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 6 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 7 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 5 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

Hermannstadt-Farul Constanţa, 0-0, în Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida de la Sibiu s-a terminat la egalitate, 0-0. Hermannstadt ajunge astfel la 26 de puncte în clasament, iar Farul acumulează 24 de puncte, fiind pe locurile 9, respectiv 11. Tot sâmbătă se dispută partida Gloria Buzău-Universitatea Craiova, de

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 11 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-5°
dum.

-5°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°