Zeci de credincioşi au fost prezenţi sâmbătă seara şi duminică, în ziua de hram, la Biserica Sfîntul Mina situată pe strada Bistriţa din Focşani. Slujba de Sfintele Litii a fost oficiată de aproximativ 20 de preoţi. „A fost foarte multă lume la hram şi sâmbătă seara şi duminică ziua, lume multă şi frumoasă prezentă la Sfânta Liturghie. La strană s-a cântat Acatistul Sfântului Mina într-o atmosferă foarte frumoasă, ca la Trinitas aş putea spune“, ne-a declarat părintele Nicolae Tătaru, de la Biserica „Sf Mina”. Cu acest prilej, preotul a prezentat o poezie scrisă de Maria Rîmniceanu.
O rază aurită pe capul unui sfânt,
Ce falnic se arată printre timpuri
Un bidiviu imaculat şi blând
Îi poartă trupul aprig plin de gânduri
Urât de diavoli şi iubit de sfinţi
Dreptatea lui e dreapta judecată
Cerut de fraţi bolnavi, necunoscuţi
Pe toţi îi miluieşte şi-i îndreaptă
E primul Sfânt la dreapta lui Iisus
La hoţi le ia elanul şi-i mustrează
Le dăruieşte din rugile-i fierbinţi
Şi-i ocroteşte de ajutor şi pază.