Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se închide ziarul "Moldova Suverană“

Publicat in Adevarul, duminică 11 noiembrie 2012 ·

Activitatea cotidianului va fi sistată temporar ca urmare a problemelor financiare, anunţă redacţia. Totodată, se precizează că ziariştii lucrează la un nou proiect media.

Ziarul "Moldova Suverană" şi-ar putea sista activitatea. De vină sunt problemele financiare cu care se confruntă această publicaţie.

"Ziarul este o marfă, iar ca să devină aşa are nevoie de hârtie, tipografie, spaţiu de lucru, cheltuieli minime de întreţinere etc. Ca să obţină bani pentru toate acestea, ziarul face servicii publicitare şi de promovare pentru persoane, instituţii, activităţi publice diverse sau electorale. Banii pe care-i luăm de la ei, cam vreo 90%, se întorc la stat, în cazul nostru fiind vorba despre Cancelaria Guvernului, aceasta fiind structura care gestionează Casa Presei şi Tipografia Universul, instituţiile cărora le dăm toţi aceşti bani ca să ne ajute să ne transformăm ziarul în marfă", explică redacţia.

Potrivit unei declaraţi publicate pe pagina web, ziarul are şi el de recuperat bani.

"În Republica Moldova, se ştie, oamenii de cuvânt, mai ales datornicii, sunt păsări extrem de rare. Mai bine-l înjuri pe unul de mamă decât să-i ceri să-ţi restituie o datorie, căci mai mult îi convine aşa!", anunţă publicaţia.

În aceste condiţii angajaţii redacţiei nu văd altă soluţie decât să nu mai editeze gazeta.

"Luăm în calcul varianta unei sistări tehnice temporare a apariţiei ziarului până ne vom putea recupera banii care ni se datorează, ca, la rândul nostru, să ne plătim datoriile. Bineînţeles că nu vom dispărea de pe piaţă", se arată optimişti jurnaliştii.

Vor face parte dintr-un holding internaţional

Potrivit anunţului, colectivul de la „Moldova Suverană", lucrează la o publicaţie nouă "absolut independentă, nesubordonată nici unei structuri din această ţară şi fără absolut nici o obligaţie morală sau materială faţă de cineva, iar as

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°