În orasul de la poalele Tampei a venit pe lume într-o familie modestă, în data 27 martie 1995 , zburdalnică, Ana Maria Cristina Danu. Părintii ei, Florentina și Florin, i-au oferit o viață de vis, o viata frumoasa alaturi de ei.
„Am invatat sa traiesc, sa lupt, sa sper si, desi viata nu a fost prea blândă cu noi, am stiut sa ne bucuram de fiecare clipa petrecuta impreuna“ își rezumă tânăra anii vieții de până acum.Un drum cu multe asperități, de la primii pași de dans stângaci până la „plutitul pe nori“ al valsului.
„Nu stiu ce a fost, chemare, talent sau daruință, cert este că, undeva, o zână bună mi-a îndreptat pașii mei mici pe cararea pe care multi au pasit dar s-au abatut din drumul lor si nu au ajuns pana la capat… Din motive financiare, drumul acesta s-ar putea termina mult prea devreme si pentru mine, care l-am strabatut cum am putut ajungand la clasa «S» – ultima clasa valorica, in urma unor ani plini de munca si sacrificii….“, își prezintă povestea, cu amărăciune tânăra adolescentă.
Părinții tinerei nici nu știu când a trecut timpul. „A început sa danseze inca dinainte de a incepe sa facă primii pasi. Muzica a fost intotdeauna prezenta in viata ei. Oriunde auzea o melodie incepea sa danseze. Era vrajita de ceea ce avea să înțeleagă mai tarziu ca se numeste dans“, își amintește mama Anei Maria Cristina.
La varsta de patru ani si jumatate, mama și-a luat fetița de mânuță și a dus-o la Clubul Copiilor din Brașov. „Era frumos, doamna profesoara de dans zicea ca prind repede si ca am talent. Nu aveam de unde sa stiu, dar am ajuns sa dansez langa copii de clasa a opta, eu o fetita de gradinita. Langa cei mici nu aveam ce face, eram cu mult inaintea lor, cu cei mari era cu totul altfel, ma simteam ca un pui de om inconjurata de giganti. M-am speriat si am vrut sa renunt… Mama a fost cea care cu rabdare si intelegere a reusit sa ma faca sa
