Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul promite noi investiții în Târgu-Jiu

Publicat in Impact in Gorj, luni 12 noiembrie 2012 ·

Victor Ponta şi-a lansat, vineri seară, candidatura pentru un mandat de deputat în Colegiul 6 la Târgu-Jiu, fără să menţioneze în discursul său numele vreunuia dintre contracandidaţii săi la alegeri. Acesta a spus că după 9 decembrie va face pasul spre maturitatea politică.

Victor Ponta şi-a lansat candidatura în prezenţa celorlalţi candidaţi ai USL din Gorj, la eveniment participând aleşi ai Uniunii Social-Liberale din judeţ. „Aţi rămas în inima mea. Pentru Târgu-Jiu, poziţia mea publică, de demnitar, pe care o ocup din luna mai, mi-a permis să mă ţin de cuvânt faţă de voi, sunt foarte mândru că am reuşit să păstrez aici sediul Complexului Energetic Oltenia, dar mai am multe lucruri de făcut, pentru Târgu-Jiu şi pentru România. Dacă nu aş fi fost premier, probabil că viitorul miilor de oameni, care depind de complexele energetice, ar fi fost pus în pericol. E foarte important pentru mine ca deputat să mă ţin de cuvânt, e foarte important şi vă mulţumesc că aţi avut încredere într-un tânăr politician. Cred că e foarte bine că am ales să candidez aici”, a completat prim-ministrul. Victor Ponta a mai spus că în cei 9 ani de când este deputat a avut ocazia să întâlnească şi să vorbească cu o mare parte dintre locuitorii Colegiului 6. „Atunci când primarul vorbea de acel Centru SMURD, m-am gândit că Târgu-Jiu, încă izolat de marile coridoare europene, are nevoie de un mod în care să fie legat mai bine în caz de necesitate”, a mai spus Ponta, care a precizat că va fi semnat contractul pentru construirea centurii ocolitoare a acestui oraș. Deputatul de Gorj, Victor Ponta, a spus că este foarte mândru că îi are alături de el pe cei cu care a construit USL, Liviu Dragnea, Daniel Constantin şi Crin Antonescu. „Vreau să vă aduc aminte şi să vă laud şi să vă mulţumesc că prima manifestare a USL, primul judeţ care şi-a stabilit candidaţi comuni la alegerile locale a fo

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 42 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 27 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 58 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum 50 minute
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°