Postată în holul de la parterul Teatrului "Luceafărul" şi vernisată în cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (7-12 octombrie), expoziţia "Caragiale în Iaşii Junimii" a fost vizionată până acum de un număr record de vizitatori: peste 20.000.
Parte a secţiunii din FITPT consacrate scriitorului de la a cărui naştere se împlinesc 160 de ani şi 100 de ani de la trecerea în nefiinţă, alături de filmul documentar Franzela exilului. Caragiale la Berlin de Alexandru Solomon, dezbaterea Caragiale şi poporul moderată de Doris Mironescu şi George Onofrei şi de spectacolele Teatrelor Odeon (CFR-Cometa, Copilul şi Căţelul) şi Masca (O noapte furtunoasă), expoziţia a rămas pe simezele teatrului pentru delectarea publicului.
Imaginile sunt reproduceri din colecţia personală a Olgăi şi a lui Constantin Liviu Rusu, secvenţe inedite care refac fragmentar atmosfera Iaşului de altădată în puncte de intersecţie cu biografia dramaturgului. "Apar imagini ce-l înfăţişează, începând din 1870 până în aprilie-mai 1912, în Iaşii Junimii, al revistelor „Viaţa românească", „Convorbiri literare" şi a altor ziare la care a colaborat, unde îşi va publica piesele şi amintirile sale de teatru, începând cu O noapte furtunoasă, al Naţionalui ieşean al cărui director a fost şi care i-a prezentat cu succes piesele de teatru", precizează realizatoarea Olga Rusu.
Imaginile şi legendele însoţitoare au făcut deliciul publicului, atât a celui care a venit în acest interval să vizioneze spectacolele teatrului, cât şi al unor clase de elevi venite special cu profesorii de limba şi literatura română, pentru a da o dimensiune practică lecţiilor despre viaţa şi creaţia lui I.L. Caragiale.
Expoziţia rămâne deschisă în continuare.
CITEŞTE ŞI:
FOTO Premii la Praga pentru Teatrul "Luceafărul". Actorii ieşeni primesc recunoaştere la F