Jocurile Olimpice au stârnit de-a lungul timpului interesul atât al publicului, sportivilor sau sponsorilor, cât şi al teroriştilor, iar pentru a preîntâmpina atentatele, organizatorii au luat cele mai drastice măsuri de securitate.
La recent încheiata ediţie a JO de la Londra s-au instalat până şi rachete sol-aer pe clădirile din apropierea stadionului olimpic. Din nefericire au fost şi situaţii când măsurile de securitate s-au dovedit a fi ineficiente. Cel mai sângeros eveniment înregistrat în istoria JO a avut loc pe 5 septembrie 1972, la ediţia din München. Atunci, un comando palestinian a luat ostatici sportivi din delegaţia israeliană participantă la Olimpiadă. Criza, parte a conflictului arabo-israelian, avea să dureze 31 de ore şi 34 de minute şi să se soldeze cu 17 morţi: 11 atleţi israelieni, 5 terorişti palestinieni şi un ofiţer de poliţie vest-german.
După o anchetă care a durat câţiva ani, în septembrie 2010s-a scris pentru prima dată de faptul că trei dintre cei 11 membri ai delegaţiei israeliene ucişi atunci erau născuţi în România. Este vorba de Andre Spitzer (scrimă), Kehat Shorr (tir) şi Yossef Gutfreund (lupte). Iar un al patrulea israelian implicat în incidente, Henry Hershkowitz (portdrapelul delegaţiei – lupte), scăpat ca prin urechile acului, s-a născut, de asemenea, în ţara noastră.
După 40 de ani, pe 19 octombrie 2012, în Beirut, un alt atentat afectează un eveniment sportiv, de data asta de mai mica anvergură, ce poartă tot titulatura de olimpiadă. E vorba de Olimpiada Internaţională Media, unde jurnalişti de pe toate continentele concurează între ei la diverse discipline sportive, printre care fotbal, petanque, volei, baschet, ciclism, atletism, tenis, nataţie, tenis de masă, etc. De asemenea, au loc tot felul de conferinţe şi seminarii. Iar la OIM Beirut au fost prezenţi peste 100 de jurnalişti din 22 de ţări, printr