În 1912, spaniolul Leonardo Torres y Quevedo dădea lumii primul… joc pe computer. Un dispozitiv total automatizat, care permitea ca omul să evolueze împotriva maşinăriei
Sînt șase nopţi de cînd n-a mai pus geană peste geană. Şase nopţi! Cade cu capul pe birou, varsă cafeaua, îşi pune scobitori între pleoape şi tepuşe la ceafă şi continuă. Din cînd în cînd, mai aude: “Leo, pentru numele lui Dumnezeu, mai lasă calculele alea şi treci şi mănîncă. O să crăpi şi nimeni n-o să-ţi facă statuie!”. Răspunde ca pentru el: “Deh, femeile astea”. Și reintră în lumea cifrelor.
Undeva prin Madrid. 1912. Omul cu început de chelie şi barbă, cu statură impozantă, care seamănă izbitor cu Nicolae Iorga, se numeşte Leonardo Torres y Quevedo. E inginer. Inventator. A lucrat în aeronautică, a făcut telecabine, pionier, alături de Tesla în unde electromagnetice, profesor. Acum, însă, îşi bate capul cu o tablă de şah. Cu ce?
Nu vrea să umble cu cioara vopsită
Ştie povestea. Pe la 1769, baronul Wolfgang von Kempelen născocise un dispozitiv botezat “Turcul”. Un manechin echipat cu turban juca şah contra oamenilor şi îi bătea de le suna apa în cap. Cum făceai o mişcare greşită, cum, pac, mat scria pe tine! Chiar şi marele Napoleon s-a fript, în 1809, în Palatul Schönbrunn. Peste ani, s-a dovedit că era un furtişag. Un mare maestru stătea ascuns în cutia jocului, vedea toate mutările şi te curăţa.
El e matematician, nu poate minţi. Nu e fachir, iluzionist, păcălici. Trebuie să născocească ceva. Adună, calculează. Transpiră. Adoarme. Se trezeşte. Iar adună. Mută braţele. E gata! “Şahistul”, maşinăria sa, merge! Concret, aparatul “mînuieşte” un rege alb, parcat la A8 şi a sa tură, de la B7, contra unui rege negru plimbat de un om. Cînd miroase a şah, un fonograf anunţă, în engleză, “Check to the king”! La mat, un bec se aprinde, iar dispozitivul se deconectează, aut
