În primii ani de independență ai Moldovei am avut pe scena politică diferite partide cu denumiri care mai de care. Politicienii au reușit să-și aleagă drept simboluri o bună parte din insectele și orătăniile ce le putem găsi prin curte, iar denumirile le-au ales să sune cît mai aproape de omul simplu. De exemplu: „Alianţa Ţăranilor Liberi”, „Partidul Democrat-Creştin din Moldova” și altele, în urma cărora la alegerile din 1994 apare “Blocul (electoral al) Ţăranilor şi Intelectualilor”. A mai existat și Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM), care la fel și-a atras prin denumire suportul celei mai mari categorii a populației, care erau muncitorii din agricultură.

După aceasta, nu a mai rămas nici urmă de agrarieni sau țărăniști, pentru că între timp unii s-au îmbogățit peste măsură, iar alții au rămas pe marginea drumului - evident țăranii. Marea „renaștere” a clasei politice vine abia în 2009, după două mandate de guvernare comunistă, care au permis propulsarea în vîrful treptelor guvernamentale a tinerilor anilor de tranziție, cei care între timp s-au făcut mari businessmeni. Aceștia nu mai exploarează „ideologia” agrariano-țărănistă, dar au îmbrățișat doctrine liberale și democratice europene. Însă modul cum guvernează ultimii 3 ani nu diferă foarte mult de modul în care și-au început a construi averile prin anii '90.

Este oare bine să avem o clasă politică dominată de oamenii de afaceri?

Nu cred că ar fi fost o idee rea dacă acești oameni de afaceri ar fi intrat în politică după ce s-ar fi realizat pe deplin în business, după ce ar fi arătat tot de ceea ce sunt în stare, dar nu acum cînd abia de le-a reușit vreo afacere. Ceea ce observ este că noua clasă politică nu face decît să folosească pârghiile pe care le dețin în guvernarea statului pentru a-și promova propriile interese. Chiar și premierul Fil