Prezent la congresul anual al Partidului European al Liberalilor, Democraţilor şi Reformatorilor (ELDR), desfăşurat la Dublin în perioada 8-10 noiembrie, Mihail Mihailovici Kasianov, premier al Federaţiei Ruse între 2000 şi 2004, critică dur actuala putere de la Kremlin într-un interviu pentru „Adevărul".
Kasianov consideră că Rusia a încetat să mai fie o democraţie în urmă cu un an, motivând că acţiunile Moscovei pe plan internaţional urmăresc, de fapt, agenda preşedintelui Vladimir Putin. Totodată, Kasianov atrage atenţia că economia rusă, care acum este a şasea din lume, s-ar putea confrunta cu probleme în lipsa reformelor.
„Adevărul": Cum definiţi ceea ce înseamnă Rusia astăzi,în context european şi, mai larg, pe plan internaţional?
Mihail Kasianov: Din păcate, primul răspuns la întrebarea dumneavoastră este că Rusia nu mai este o ţară democratică. Într-o perioadă foarte scurtă am reuşit să pierdem tot ceea ce înseamnă caracteristicile unui stat democratic, totul întâmplându-se sub conducerea domnului Putin şi a echipei sale, aşa cum îi place să o numească. Ei, în fapt, au distrus elementele constitutive ale statului democratic - separaţia puterilor, independenţa justiţiei sau libertatea presei şi, de curând, libertatea alegerilor. Ruşii au pierdut toate acestea în urma cu un an.
Întreaga politică se concentrează pe populismul regimului la putere şi nu pe reforme. Nu se produc schimbări în domeniul economic, în acest moment singura sursă a creşterii provenind din exploatarea resurselor de gaze şi petrol. Din nefericire, aceasta reprezintă şi sursa pentru fragilizarea economiei şi a finanţelor publice care, inevitabil, se vor confrunta cu un dezastru în situaţia în care preţul petrolului va scădea sub nivelul de 70 sau 60 dolari/baril.
În ce priveşte politica externă, iarăşi ca rezultat al politicii interne concen