Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii lu’ Marean e mai tari ca Cichi Cean!

Publicat in Academia Catavencu, duminică 11 noiembrie 2012 ·

În timp ce voi căscaţi gurile la şarjele intelectuale dintre Becali şi Djuvara, în ţară se întâmplă lucruri interesante. Printre altele, credincios principiului adânc întipărit în ideologia socialist-liberală „Scoală-te de pe locul tău ca să mă pun eu”, premierul Ponta a numit la conducerea a două importante companii de stat doi buni amici ai lui Vanghelie. Astfel, domnul Radu Dumitru a devenit director al regiei Apelor Minerale, în vreme ce Aurel Radu a fost numit în fruntea Metrorex. Evident, nu s-a dat niciun concurs pentru aceste funcţii babane, însă, doar dacă studiem CV-urile celor doi, ne dăm seama că n-ar fi putut exista persoane mai competente în posturile respective.

Astfel, Radu Dumitru a fost preot şi a condus Administraţia Cimitirelor, fiind implicat în faimosul scandal al concesionării criptei familiei cu sânge albastru Lahovary către famelia cu gingii vineţii Vanghelie. Acum, omul o fi văzut că de pe urma viilor se poate câştiga mai mult decât de pe urma morţilor şi a lăsat cele veşnice pentru cele lumeşti. Şi ce poate fi mai lumesc decât apa minerală? N-aţi văzut reclamele alea cu „apa vieţii”, „energie pentru viaţă” sau „apa vie”? Ca să fie clar că avem de-a face cu un prieten de-ai lui Marean, iată ce declară proaspătul uns în foncţie: „Se ştie foarte clar că apa minerală e o substanţă de siguranţă naţională”. Aşa e, preacuvioşia ta: n-ai apă minerală, nu exişti ca ţară! Poate doar Liechtensteinul sau principatul de Monaco n-au apă minerală, da’ bine, mă, noi ne comparăm cu ăia, cărora le curge direct Dom Pérignon la robinet?

Pe celălalt post a fost numit un om şi mai potrivit. Absolvent al Facultăţii de Transporturi, Aurel Radu n-a profesat niciodată ca inginer, ci a fost, se pare, gestionar de cantine la viaţa lui. Acum, ca să nu guiţe presa prea tare, tartorii din USL l-au vârât discret, în urmă cu câteva săptămâni, la Metrorex, an

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 42 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Permisul auto va fi suspendat dacă nu-ți plătești amenda de circulație în 90 de zile. Ce spune ministrul Cseke Attila întrebat dacă este constituțional

HotNews acum 22 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că guvernul va veni în perioada următoare cu o modificare legislativă prin care permisul auto să fie suspendat în cazul șoferilor care nu-și achită amenzile contravenționale de circulație în 90 d

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 14 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°