Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce atmosferă, ce victorie! CSM Oradea - Gaz Metan Mediaş 73-62

Publicat in Crisana, duminică 11 noiembrie 2012 ·

Duelul dintre primele două clasate în Liga Naţională de baschet masculin, Gaz Metan Mediaş şi CSM Oradea, programat la Arena "Antonio Alexe", în cadrul etapei a VII-a, a creat "isterie" vineri seara. Lumea s-a călcat în picioare încă înaintea startului jocului, sala dovedindu-se neîncăpătoare pentru acest joc atât de aşteptat. Dacă scaunele fuseseră ocupate cu mult timp înaintea orei de începere a jocului, pe scări, pe culoare, nu aveai unde să arunci un ac. Afluenţa extrem de numeroasă a făcut din sală un "vulcan", şi, spre lauda lor, jucătorii de la CSM Oradea şi-au răsplătit fanii cu un succes, impunându-se la finalul partidei cu 73-62 (15-17, 20-11, 18-19, 20-15).

Medieşenii au început mai bine jocul şi au condus în primele minute, dar gazdele au revenit im ediat şi, în minutul 6, conduceau cu 13-8. Urmează riposta liderului care revine la conducere, după primul sfert scorul fiindu-i favorabil cu 17-15. Medieşenii se menţin la conducere şi în primele minute ale sfertului secund. Urmează apoi un parţial de 7-0 al orădenilor, finalizat de slam-dunk-ul lui Ţibîrnă, astfel că CSM preia din nou conducerea, 24-23 (min. 15). După un coş de două puncte reuşit de pivotul Mladenovic, Gaz Metan mai revine o dată în avantaj, dar în următoarele minute orădenii se apără foarte bine, sunt eficienţi sub panoul advers şi intră la pauză cu un avantaj de 7 puncte (35-28). Şi sfertul al treilea este echilibrat. Orădeanul Titus Nicoară reuşeşte un coş de două puncte şi restabileşte egalitatea în minutul 25 (40-40). Diferenţa rămâne una minimă în favoarea CSM-ului, dar cu 5 secunde înaintea finalului celui de-al treilea sfert iese la rampă "Lupu", Silviu aruncând sala în aer cu un coş de 3 puncte reuşit de la mare distanţă. Cu 10 minute înaintea finalului partidei, gazdele aveau un avantaj de 6 puncte, 53-47. Acelaşi Lupusavei se dovedeşte "în mână" şi "recidivează" cu un no

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 44 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 23 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 28 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 44 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°