România a pierdut, în ultimii 20 de ani, avantajul ce consta în forţa de muncă calificată, a declarat Liviu Neagu, general manager Bergerat Monnoyeur România & Moldova, citat de Agerpres. Sursa: VLAD STĂNESCU
”Formarea profesională la nivel de ţară este din ce în ce mai slabă. Vina este, probabil, a televizorului. Se promovează, într-o formă sau alta, câştigurile uşoare, mari, rapide şi, din păcate, nimeni nu mai promovează ideea de a învăţa o meserie, de a face un liceu mecanic sau economic şi, mai ales, de a face ceea ce îţi place, astfel încât, în momentul în care vei ieşi pe piaţa muncii să fii dornic şi pregătit să profesezi într-un anumit domeniu. Până la urmă, ceea ce contează este mentalitatea oamenilor, a celor care urmează să vină în câmpul muncii. Banii se câştigă cu sudoare, greu, însă, în final, trebuie câştigaţi într-o manieră plăcută. Ca să-i câştigi într-o manieră plăcută, trebuie să ştii ce faci, pentru că, dacă trebuie să faci ceea ce nu ştii, va fi tot timpul un chin, o corvoadă să progresezi”, a spus Neagu.
Potrivit acestuia, companiilor le este dificil să recruteze angajaţi cu mentalitate de luptător, de învingător.
”Este şi mai greu să găseşti oameni care să aibă aceste calităţi şi să fie, în acelaşi timp, formaţi”, a mai spus oficialul Bergerat Monnoyeur.