Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul generalilor, mutat de la o instanță la alta

Publicat in Gorj Domino, luni 12 noiembrie 2012 ·

Procesul în care zeci de ofițeri în rezervă cu grade mari din armata română au dat în judecată Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii a MapN pentru decizia de reducere a pensiilor, este plimbat de la o instanță la alta. În momentul de față, dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce Tribunalul Gorj și-a declinat competența.

Procesul a fost deschis în primăvara anului trecut la Tribunalul Gorj. 25 de cadre militare în rezervă, locotenenți-colonei, colonei și chiar un general, care au ocupat funcții conducere, au dat în judecată MApN și Casa de de Pensii a ministerului de resort, după ce pensiile acestora au fost diminuate semnificativ. Aceștia fac parte din Sindicatul Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, care a deschis acțiunea judecătorească și a angajat avocați ca să-i reprezinte pe ofițerii în rezervă. În vara anului 2011, instanța de judecată a Tribunalului Gorj și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, pentru judecarea acestei cauze. În toamna acestui an, Tribunalul Gorj s-a pronunțat în acest caz: și-a declinat competența. În această situație, a apărut conflictul negativ de competență, care se declară atunci când două instanțe de judecată își declară necompetența îl soluționarea un dosar. În aceste condiții, dosarul s-a mutat la Înalta Curte de Casație și Justiție, care va decide instanța competentă să soluționeze acest dosar.

Au fost obligați să returneze 100 milioane de lei

Pensiile cadrelor militare care au ocupat funcții de conducere s-au redus cu aproximativ opt milioane de lei vechi. Ofițerii cu funcții importante au fost nemulțumiti pentru că au ajuns să primească acum pensii mai mici decât subofițerii sau maiștrii militari. Numărul ofițerilor care au acționat în judecată MApN și Casa de Pensii Sectorială este mult mai mare, pentru că mulți au acționat singuri în judecată. Mai mul

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 37 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°