Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BBC a greşit pedoflilul. Directorul general a demisionat

Publicat in Ziua Veche, duminică 11 noiembrie 2012 ·

La doar două luni după numirea în post, directorul general al BBC, George Entwistle, a demisionat sâmbătă, în urma difuzării unei anchete acuzând greşit de pedofilie un fost demnitar conservator din epoca Thatcher.

BBC şi-a cerut scuze “fără rezerve” pentru a fi difuzat o anchetă a Newsnight, emisiunea sa pilot de investigaţii, în care un martor a afirmat că a fost abuzat sexual de un fost membru important al partidului conservator în anii 1970. Deşi BBC nu l-a identificat nominal pe acest responsabil în emisiunea sa de săptămâna trecută, numele fostului trezorier conservator Alistair McAlpine a circulat apoi pe internet. Cotidianul The Guardian a fost primul vineri care l-a numit pe acest politician, în timp ce şi-a exprimat îndoieli cu privire la validitatea mărturiei unicului incriminant.

McAlpine a dezminţit apoi categoric într-un comunicat acuzaţiile “total nefondate şi grav defăimătoare”. Acest membru al Camerei Lorzilor a denunţat “nebunia mass-media”, în timp ce avocaţii săi au anunţat că vor depune plângeri împotriva tuturor celor care au difuzat aceste informaţii, în frunte cu BBC, chiar dacă nu i-a dezvăluit numele.

“Am decis că cel mai onorabil lucru de făcut este să demisionez”, a declarat Entwistle într-un comunicat difuzat la televiziune. George Entwistle, care nu ocupa această funcţie decât din septembrie, a precizat că a decis să renunţe la ea “ţinând cont de faptul că directorul general este de asemenea redactor-şef şi în cele din urmă, responsabil pentru tot conţinutul” emisiunilor. “Evenimentele complet excepţionale din ultimele săptămâni m-au condus la concluzia că BBC ar trebui să-şi găsească un nou şef”, a adăugat el.

Acest incident aduce noi probleme pe cap radioteleviziunii publice britanice, clătinată deja de dezvăluiri că un fost star al său era pedofil.Sâmbătă, directorul său genera

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 12 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 8 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°