Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea și Cristina Trăilă suspectate de fraudă de fraudarea a 505 MILIOANE DE EURO

Publicat in Antena 3, duminică 11 noiembrie 2012 ·

Cătălin Ivan, europarlamentar PSD, a declarat că Elena Udrea și Cristina Trăilă, fosta șefă a ANRMAP, fac obiectul unei anchete a Comisiei Europene privind fraudarea a 505 milioane de euro, scrie jurnalul.ro.

"Raportul Comisiei DG Regio, Direcţia Generală care se ocupă de politici regionale, vorbeşte despre cum au fost cheltuiţi banii europeni în anul 2011. Raportul Comisiei spune că, în anul 2011, din 515 milioane euro atraşi de statul român, 505 milioane euro sunt suspectate de fraudă, adică doar zece milioane au fost cheltuite corect. CE acuză Guvernul Boc, şi în special pe ministrul Elena Udrea, de hoţie şi incompetenţă. CE va demonstra cât a fost incompetenţă şi cât a fost hoţie", a declarat Cătălin Ivan.

Acesta a declarat că analiza Comisiei Europene a identificat mai multe proiecte neeligibile care au primit finanțare.

"De asemenea, se vorbeşte şi despre încălcări ale normelor privind achiziţiile publice şi aici mai apare un vinovat, doamna Trăilă, candidat iarăşi din partea PDL pe un colegiu din România. (...) Doi candidaţi ai ARD se fac vinovaţi de o fraudă de 505 milioane euro, fraudă ce va fi dovedită de CE, fiindcă CE nu vorbeşte de suspiciuni de fraudă decât dacă este aproape sigură că frauda există. Frauda încă nu este dovedită, dar ancheta este în desfăşurare", a declarat europarlamentarul PSD.

"Raportul este public, este destul de stufos. Problemele menţionate în acest raport sunt legate de managementul de utilizare a fondurilor europene. Nu apar aici problemele legate de beneficiari. Acest raport a fost discutat în Comisia de control bugetar a PE. Ministrul de Finanţe este invitat în Comisie pentru a prezenta viziunea USL referitoare la fondurile europene, pentru ca aceste situaţii să nu mai apară. Întâlnirea va fi stabilită pentru perioada imediat următoare, în funcţie de calendarul ministrului şi al mem

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum 46 minute
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°