Consiliul Judeţean a mai bifat un nou succes în lupta pentru modernizarea Spitalului Judeţean. De această dată, conducerea Consiliului Judeţean a inaugurat lucrările de reamenajare a Secţiei de cardiologie la standarde europene, urmând ca în viitorul apropiat să fie modernizate toate secţiile. La inaugurarea secţiei, care a avut loc sâmbătă, au participat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii şi candidat al USL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 2, Ovidiu Silaghi, preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD şi candidat al USL pentru Senat în Colegiul 2, senatorul Valer Marian, deputatul Viorel Buda – candidat al USL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 4, prefectul Eugeniu Avram, președintele Consiliului Judeţean, Adrian Ștef, vicepreședintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, consilierul judeţean Octavian Petric – candidat al USL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 3, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, managerul Spitalului Județean, Adrian Marc, directorul medical Paula Mare, şeful Secţiei de cardiologie, Kiss Ladislau, respectiv cadre medicale şi personalul auxiliar.
Secţie nouă, speranţe mari
Managerul SJU, Adrian Marc, a declarat că noua secţie are 55 de paturi, iar lucrările de amenajare a spaţiului au costat aproximativ 100.000 de lei. Consiliul Județean a alocat recent Spitalului Judeţean suma de 300.000 de lei, fonduri din care se vor mai amenaja secțiile de Ortopedie, Ginecologie și Laboratorul. Noua secţie este deservită de un număr de 8 medici, 19 asistente, 8 infirmiere, 3 îngrijitoare. În secţie sunt 55 de paturi, 12 saloane, 2 cu confort sporit şi un salon de terapie intensivă (4 paturi) destinat cazurilor grave dotat la standarde europene. Medicul şef de secţie este Kiss Ladislau, iar asistenta şefă este Rapolti Erzebet. “Ne bucură că în sfârşit am ajuns într-o situaţie de normalitate şi co