Arena londoneză O2 a întîmpinat meciurile de ieri fără locuri libere în tribună. Cel mai spectaculos meci a fost cel dintre Del Potro şi Federer: 7-6 (3), 4-6, 6-3.
17.800 de locuri şi toate ocupate. Pentru că e sîmbătă sau pentru că e Federer-Del Potro? Probabil din ambele motive. De-a lungul săptămînii, inclusiv ieri, în tribunele de la O2-ul londonez s-a aflat toată Europa. Şi un pic din alte continente. E captivant să vezi pe rîndul din faţă un tip scriind sms-uri în chineză, doi francezi căutîndu-şi disperaţi nevestele rămase să arunce un ochi la standurile de la parter sau un grup de bulgari susţinînd, ei bine, nici ei nu ştiau pe cine, depinde de cum evoluează meciurile.
Cu o zi în urmă, la decizia grupei A, Tomas Berdych a avut şi el suporteri la disputa cu numărul unu mondial, Novak Djokovici. Doar că încurajările lor nu sunau deloc a cehă. După cîteva minute de urechi bine ciulite, enigma se dezleagă: sînt PORTUGHEZI! Cei mai exotici în pasiunea lor pentru un jucător faţă de care nu prea există apropiere culturală, lingvistică sau temperamentală.
O sală vie şi vioaie
Aşa e aici. Italienii din spatele meu ţin cu Del Potro. Cînd argentinianul pulverizează mingea cu un smash, doamna întreabă, candidă: "Ce înălţime are?". I se răspunde "Doi metri", de fapt, sînt doar 1,98, dar ea imediat calculează: "Doi metri plus săritura plus braţul, mingea a venit de la aproape 3 metri!". Mda, cam aşa.
Sala freamătă, se implică, suferă şi rîde o dată cu jucătorii. Lumea oftează la dublele greşeli şi la erorile mai puţin aşteptate ale eroilor de pe dreptunghiul bleumarin. Dar totul rămîne fair. Reuşitele primesc snopi de aplauze, indiferent cui îi aparţin.
În acest teatru al sunetelor şi senzaţiilor revelate pătrund Roger Federer, calificat deja în semifinale şi cîştigător al ultimelor două ediţii, şi Juan Martin del Potro, revenit la Turn
