Când l-am văzut prima oară, Ştefan Guluş era un băieţel cu destinul zdrobit de o maşină. Zăcea, ca într-o comă continuă, pe un pat din Clinica Prof. Dr. Nicolae Robănescu, cu multiple traumatisme cranio-cerebrale. Bunica îşi frângea mâinile, copleşită de durere şi de sărăcie. Săptămâna trecută însă, am revăzut parcă un alt Ştefan. Ridicat în şezut şi conştient. O adevărată minune. Iar minunat ar fi să poată fi ajutat în continuare să trăiască. Când l-am văzut prima oară, Ştefan Guluş era un băieţel cu destinul zdrobit de o maşină. Zăcea, ca într-o comă continuă, pe un pat din Clinica Prof. Dr. Nicolae Robănescu, cu multiple traumatisme cranio-cerebrale. Bunica îşi frângea mâinile, copleşită de durere şi de sărăcie. Săptămâna trecută însă, am revăzut parcă un alt Ştefan. Ridicat în şezut şi conştient. O adevărată minune. Iar minunat ar fi să poată fi ajutat în continuare să trăiască.

Nu mişca, nu vorbea, doar pironea cu privirea goală pereţii spitalului, trupul fiindu-i contorsionat parcă într-un soi de spasm ce nu prevestea nimic bun. Aşa arăta Ştefan Guluş, băieţelul de 9 ani, din comuna Castranova, Dolj, lovit de o maşină în timp ce îşi aştepta bunica, astăvară, la marginea drumului. Aştepta ca aceasta să încaseze amărâtul de ajutor social de 220 de lei, din care supravieţuiesc, în lipsa tatălui mort şi a mamei, plecată spre zări doar de ea ştiute.

Aşa arăta un băieţel al cărui vis era să ajungă să joace fotbal la Steaua. Când îl priveai atunci, plecai capul, copleşit de povara imaginii unui biet destin neajutorat şi frânt cu nedreptatea aceea a vieţii ce ni-l face, uneori, chiar şi pe Dumnezeu de neînţeles în căile Lui.

Dar săptămâna trecută, medicul ne-a spus: “Hai să vă prezint pe cineva”. Fireşte, ne aşteptam la o figură neştiută, un caz nou şi o altă poveste zguduitoare. Însă acolo, aşezat în funduleţ pe pat, privind cu ochi curioşi când la buni