Organizatorii acesteia întâmpină deja probleme din partea autorităţilor ucrainiene care nu doresc ca cele 600 de oi să străbată ţara „la picior”.
În luna mai a anului viitor, doi ciobani din comuna Rotbav, judeţul Braşov, vor pleca în transhumanţă spre Polonia, însoţiţi de 600 de oi, într-o călătorie care va avea loc pe o distanţă de 1.400 de kilometri timp de 100 de zile. Ei vor fi însoţiţi în această aventură de alţi doi ciobani din Ucraina şi de încă doi din Polonia. Evenimentul, care se va desfăşura pe parcursul a patru luni, face parte din proiectul „Transhumanţa 2013”, al Asociaţiei „Transhumanţa” din România şi al Fundaţie3I Pasterstwo Transhumancyjne din Polonia.
Scopul proiectului este „în primul rând tragerea unui semnal de alarmă asupra civilizaţiei care se află de-a lungul arcului carpatic, civilizaţie care se bazează pe agricultura de subzistenţă, ale cărei stil de viaţă este legat de tradiţie, civilizaţie care s-a dezvoltat în secole, care are o cultură comună, care foloseşte un «vocabular ciobănesc» identic (jintiţă, cheag, baci, berbec, cioban, colibă, strungă, urdă, negură, chirură, veselie, peţitori şi multe altele), haine tradiţionale asemănătoare. Această civilizaţie se poate pierde în contextul condiţiilor de globalizare existente”, povesteşte George Căţean, preşedintele Asociaţiei Transhumanţa.
Cinci generaţii de ciobani
„Noi facem parte dintr-o familie cu tradiţie în creşterea oilor. Aş putea spune că noi suntem a cincea generaţie în care creşterea oilor a înregistrat continuitate, adică a fost făcută din tată în fiu. Probabil că şi generaţiile trecute se ocupau tot cu creşterea oilor”, spune Căţean.
Ideea proiectului a venit din partea unuia dintre cei mai importanţi „baci” din Polonia, Piotr Kohut. El a descoperit faptul că în urmă cu aproximativ 300 de ani, ciobanii transilvăneni au plecat din sat