Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Rudele, lasă-ne". Scrisoarea deschisă a antrenorului coordonator al lotului naţional de box feminin către Obreja

Publicat in Gandul, luni 12 noiembrie 2012 ·

Antrenor coordonator al lotul naţional de box feminin, Adrian Lăcătuş, îi cere lui Rudel Obreja, într-o scrisoare deschisă remisă agenţiei MEDIAFAX, să plece de la conducerea FR Box, deoarece lumea boxului românesc a avut de suferit din cauza războiului acestuia cu AIBA.

"Din cauza «războiului» tău personal cu AIBA, toată lumea boxului românesc a avut de suferit. De la lipsa sportivilor şi arbitrilor la turneele internaţionale, până la faptul că am devenit nişte «paria» peste tot în lume, nemaifiind primiţi nici măcar la bilateralele de pregătire comună. Toate aceste neajunsuri au lovit din plin şi boxul feminin. Ţi-am atras atenţia de nenumărate ori, inclusiv în Biroul Federal, că aşa nu se mai poate şi riscăm să ne prăbuşim cu totul. Ceea ce s-a şi întâmplat, cel puţin în cazul meu. Aşa că Rudele, lasă-ne! Nu te mai vrea nimeni! Şi ţi-o spune unul care chiar a crezut în tine!", scrie Lăcătuş, care este membru al Biroului Federal al FR Box.

Lăcătuş spune că au fost promisiuni nenumărate de susţinere din partea FR Box, care au fost neonorate, deşi palmaresul internaţional obţinut de boxul feminin în doar câţiva ani este impesionant: 53 de medalii la campionatele Mondiale şi Europene, din care 9 de aur, 8 de argint şi 36 de bronz. Plus o participare la prima Olimpiadă în care a fost acceptat ca sport olimpic şi boxul feminin. "A fost cea mai nenorocită zi din viaţa mea, cea când a trebuit să le spun componentelor lotului de junioare şi tineret să plece acasă, când fetele îşi făceau bagajele să plece la Europenele din Polonia.Multe din ele şi-au negljat şcoala, familia, au dat tot ce era mai bun din ele pentru a face performanţă. Dar lor li s-a luat şi şansa de a participa, ceea ce nu s-a întâmplat nici măcar în perioada comunismului. Ai avut atâtea şanse să faci un pas lateral, dar te-ai închis în sediul Federaţiei ca într-un buncăr, pierzând orice c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj pentru cei care „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”: DOVEDIREA este un proces de durată

Gandul acum 27 minute
Nicușor Dan transmite un mesaj celor care însă „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”, îndemnându-i să citească patru comunicate. Într-o postare pe Facebook, președintele României spune că „încercările de implicare a

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 3 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Nicuşor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale / Statul român trebuie să vină cu noi probe

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 4 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

37°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°