De la anul, românul clasat pe poziţia a opta în lume va intra în altă colaborare, ale cărei baze au fost deja stabilite: 18 turnee împreună cu Max Mirnîi, antrenor comun, loc de antrenament.

Singurul parteneriat de dublu care nu se va desface niciodată e cel dintre gemenii Bob şi Mike Bryan. Dar acolo mai e şi altceva în joc în afară de o afinitate de stiluri sau o prietenie puternică. De aceea, cazul lor este atipic, e excepţia într-o lume restrînsă, dar cu reguli bine gravate.

După aproape trei ani de parteneriat în foarte mare măsură eficient, Horia Tecău şi Robert Lindstedt au jucat ultimul lor meci împreună la Londra, la Turneul Campionilor. Din fericire, a fost o victorie cu miros de revanşă în faţa lui Jonathan Marray şi Frederik Nielsen, cei care îi blocaseră în finala de la Wimbledon 2012. Asta mai îndulceşte tristeţea despărţirii. Chiar dacă aceasta era decisă de ceva vreme, chiar dacă ambii ştiau că e momentul potrivit să pună punct, emoţia nu a lipsit.

Cei doi se despart fără ranchiună, chiar dacă au avut, cum spune Horia, "şi momente bune, şi momente mai puţin bune". Ceea ce au realizat împreună îi ridică mult deasupra isprăvilor fiecăruia luat în parte dinainte de începerea colaborării. Au avut norocul să-şi negocieze parteneriatul în clipa justă, cînd amîndoi aveau aşteptări, dar mai puţine împliniri. Şi au avut înţelepciunea să-şi dea seama că mai departe nu se poate merge.

Anul acesta, 2012, a fost cel mai bun pentru perechea Tecău-Lindstedt. Au ajuns din nou, pentru a treia oară consecutiv, în finală la Wimbledon. Au pierdut însă şi probabil asta i-a făcut să reflecteze mai adînc asupra viitorului comun. Au reuşit întîia finală de Masters 1000 împreună, la Madrid, apoi primul titlu din aceeaşi categorie, la Cincinnati. Au cîştigat în premieră la Bucureşti, au repetat izbînda la Bastad, oferindu-şi unul altuia cadouri cu spec