Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multe ajutoare sociale în 2012 faţă de 2011. Cei mai mulţi beneficiari, în judeţele Dolj, Buzău, Vaslui, Galaţi şi Teleorman

Publicat in Mediafax, luni 12 noiembrie 2012 ·

Numărul familiilor care au beneficiat de ajutoare sociale în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2012 a fost cu 2,1 la sută mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut, suma plătită fiind cu 5,3 la sută mai mare, se arată într-o analiză realizată de Ministerul Muncii.

Potrivit analizei realizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie, 192.135 de familii au beneficiat de ajutoare sociale, cu 3.976 (adică 2,1 la sută) mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

"În luna septembrie 2012, suma plătită pentru ajutoarele sociale a fost de 33.753.830 lei, fiind mai mică cu 180.234 lei (0,5 la sută) decât suma plătită în luna anterioară. Suma plătită în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2012, de 309.952.741 lei, a fost mai mare cu 15.656.417 lei (5,3 la sută) decât cea din perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2011", se arată în documentul elaborat de MMFPS.

Din datele centralizate de MMFPS mai rezultă că la sfârşitul lunii septembrie 2012 erau în plată 188.489 cereri de acordare a ajutorului social, mai mult cu 2.113 decât la sfârşitul lunii august şi cu 11.769 în plus (adică 6,7 la sută) decât cele înregistrate la sfârşitul lunii septembrie 2011.

Potrivit documentului citat, la 1 ianuarie erau în plată 200.071 de ajutoare, iar în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie au fost înregistrate 50.087 de cereri, în total fiind aprobate sau repuse în plată 89.139 de astfel de solicitări.

De asemenea, în aceeaşi perioadă au fost suspendate 69.406 de ajutoare sociale, iar alte 31.315 au ieşit din plată.

În 30 septembrie mai erau în plată 188.489 de ajutoare sociale.

Cea mai mare parte din persoanele beneficiare se aflau în familii formate din patru persoane (22,5 la sută).

"Dimensiunea medie estimată a familiei beneficiare în perioada 1 ianuarie - 30

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Sfârşitul unei ere”: Marea Britanie îşi închide ultima centrală pe cărbune

News.ro acum 32 minute
Ultima centrală pe cărbune din Marea Britanie se va închide oficial luni, marcând prima dată când o ţară din G7 nu mai utilizează cărbunele pentru a produce electricitate, relatează AFP. Închiderea centralei inaugurată în 1967 reprezintă un pas simb

Kris Kristofferson, celebru cantautor şi actor, a murit la vârsta de 88 de ani

News.ro acum 3 ore
Kris Kristofferson, un bursier Rhodes cu un stil de scriere abil şi o carismă dură, care a devenit un superstar al muzicii country şi un actor de primă clasă la Hollywood, a încetat din viaţă, relatează AP. Kristofferson a murit la domiciliul său di

Cod Galben de ploi şi vânt pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Judeţele din Moldova, Dobrogea, centrul şi estul Munteniei se află sub o atenţionare Cod galben de ploi şi vânt până marţi dimineaţa, 01 octombrie 2024, la ora 10:00, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie. În intervalul 30 septembrie, or

Uraganul Helene a ucis cel puţin 90 de oameni în SUA

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui bilanţ, cel puţin 90 de persoane au murit în Carolina de Nord, Carolina de Sud, Georgia, Florida, Tennessee şi Virginia, iar autorităţile se tem că vor fi descoperite şi alte cadavre. Multe persoane sunt date dispărute după ce servicii

Microbuz cu 10 persoane, implicat într-un accident. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 2 ore
Accident grav, luni dimineaţă, în judeţul Suceava, în care a fost implicat un microbuz care transporta persoane. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. ”Un microbuz cu 10 persoane a ieşit in afara părţii carosabile, pe raza localităţii Drăgoieşt

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox, din 30 septembrie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Grigorie, Iluminatorul Armeniei celei mari. Acest sfânt s-a nascut catre anul 240, si era persan de neam, fiul lui Anac, rudenie lui Cusaro, împaratul Armeniei, fratele lu

Două cutremure au avut loc în Gorj în noaptea de duminică spre luni

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur a fost înregistrat la ora 00.01. Acesta a avut magnitudinea 2 şi s-a produs la adâncimea de 15,7 kilometri. Al doilea cutremur, cu aceeaşi magnitudine,

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 950. Rusia a lansat mai multe atacuri cu drone asupra Kievului / Invadatorii ar fi pierdut 1.250 de soldaţi doar în ultima zi

Mediafax acum 29 minute
UPDATE Kiev: 1.250 de soldaţi ruşi ucişi în ultima zi Rusia a pierdut 653.060 de soldaţi în Ucraina de la începutul războiului la 24 februarie 2022, a informat Statul Major al Forţelor Armate ucrainene. Această cifră include cele 1.250 de victime su

Licitații - 30 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Societatea Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu – Feldioara S.R.L., cu sediul social în strada Dumbrăvii, nr. 1, comuna Feldioara, jud. Braşov, cod unic de înregistrare 44958790, organizează licitaţie publică deschisă cu strigare, pentru

Video Centrul de excelenţă în chirurgia cardiovasculară minim invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR asigură pacienţilor cele mai moderne tratamente pentru sănătatea inimii şi a vaselor mari

Mediafax acum o ora
“Centrul de excelenţă în chirurgia cardiovasculară minim invazivă de la Spitalul Clinic SANADOR asigură pacienţilor cele mai moderne tratamente pentru sănătatea inimii şi a vaselor mari. Cele mai multe intervenţii sunt realizate minim invaziv prin m

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/10°
mie.

8°/17°
joi

11°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

10°/13°
mie.

11°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/10°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

9°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/19°
joi

13°/18°