Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal între sindicate: „L-am scos afară de la negocieri!”

Publicat in Gorj Domino, marți 13 noiembrie 2012 ·

O comisie formată din 32 de oameni, de la sindicate și administrație, va stabili drepturile fiecărui angajat al Complexului Energetic Oltenia. Ieri, sindicatele au decis cine să le reprezinte interesele în fața administrației, delegând 13 oameni pentru negocierea noului contract de muncă. Cert este că Federația Națională Mine Energie (FNME), condusă de Marin Condescu, nu s-a împăcat cu faptul că federația Energetica, al cărei lider este Ion Pisc Scrădeanu, a fost primită la negocieri. Ba chiar, Pisc Scrădeanu a fost dat afară de la negocieri, fiind înlocuit cu altcineva: „Nu puteau să participe doi oameni, ci doar unul. L-am scos afară pe Pisc Scrădeanu și vom face o contestație la Ministerul Muncii. Participarea Federației Energetica la negocierile ccm-ului CEO, este o ilegalitate”, a declarat vicepreședintele FNME, Constantin Mitrescu, reprezentatul sindicatului Energia de la SE Rovinari.

FNME a contestat participarea federației lui Pisc Scrădeanu la negocierea contractului colectiv de muncă (CCM) pe 2013, eliminând-o practic din joc pentru că nu avea reprezentativitate. Din spusele purtătorului de cuvânt al FNME, Gheorghe Etăgan, administrația companiei a primit totuși la negocieri federația lui Ion Pisc Scrădeanu, fapt ce va fi contestat.

O lună de discuții

La întâlnirea de ieri au fost stabiliți membrii comisiei de negociere, atât din partea sindicatelor, cât și din partea administrației. Gheorghe Etăgan precizează: „Miercuri, 14 noiembrie vor începe efectiv negocierile privind contractul colectiv de muncă. Acestea vor dura până pe 14 decembrie, urmând ca în data de 28 decembrie 2012, contractul colectiv de muncă să fie înregistrat de Inspectoratul Teritorial de Muncă”, precizează acesta.

S-a lăsat cu scandal

Venirea lui Ion Pisc Scrădeanu la negocieri s-a lăsat cu scandal, în final, acesta fiind dat afară de reprezentanții FN

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 17 minute
„Marius Tucă Show” începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 50 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 36 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vor plăti CASS ca și pensionarii, spune Ilie Bolojan

Mediafax acum 56 minute
Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vorn plăti CASS ca și pensionarii, explică, luni seara, premierul Ilie Bolojan. „Și mămicile, în perioada în care au un copil mic, au nevoie de servicii medicale importante”, spune Bolojan. Întreb

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum 2 ore
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°