Preşedintele Traian Băsescu a trimis Camerei Deputaţilor o scrisoare în care solicită să se reia dezbaterea cu privire la cele două solicitări ale Parchetului General privind încuviinţarea începerii urmăririi penale faţă de deputaţii Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre (foşti miniştri) atunci când plenul ia în discuţie ridicarea imunităţii deputatului PDL Alin Trăşculescu.
‘Având în vedere faptul că, în momentul de faţă, la Camera Deputaţilor este posibil să luaţi în discuţie solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a deputatului Alin Trăşculescu, vă rog să găsiţi, cu respectarea legislaţiei şi a procedurilor parlamentare, căile legale pentru a relua dezbaterea cu privire la cele două solicitări ale Parchetului General privind începerea urmăririi penale faţă de deputaţii (foşti miniştri) Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre, pentru a permite autorităţilor judecătoreşti să îşi desfăşoare activitatea în absenţa oricăror influenţe sau obstrucţii’, se arată în solicitarea preşedintelui care a fost analizată luni de către Biroul permanent al Camerei.
Traian Băsescu adaugă că în calitate de preşedinte al României şi ‘în virtutea atribuţiei constituţionale de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice’ îşi permite să semnaleze Parlamentului că în perspectiva noului raport de ţară orice încercare de blocare a activităţii autorităţii judecătoreşti va conduce la neîndeplinirea de către România a condiţionalităţilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, cu consecinţe grave în planul reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei.
‘Această solicitare a fost trimisă la Comisa juridică, ea va face un punct de vedere. În măsura în care, procedural, este posibil, pentru că Parlamentul s-a pronunţat o dată pe aceste cazuri, putem să luăm în calcul cererea preşedintelui’, a spus secretarul Camerei Deputaţilor Georgian Pop, l