* ADEVARUL
* ANALIZĂ Partidul domnului Dan, pericolul violet. 100 de promisiuni halucinante
"Adevărul" a trecut în revistă motivele pentru care formaţiunea patronului OTV poate reprezenta o ameninţare pentru democraţia din România. Patronul OTV, Dan Diaconescu, a reuşit, în ultimii doi ani de zile, să impună pe scena politică o formaţiune care gravitează în jurul liderului şi care ocupă golul lăsat de prăbuşirea Partidului România Mare. Formaţiunea sa, botezată semnificativ Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD), a obţinut 9,23% din voturile românilor la alegerile locale şi este cotată cu 14,9% în sondaje, cu o lună înainte de scrutinul parlamentar din 9 decembrie. PPDD reuşeşte să fie a treia forţă politică, după USL şi ARD. Dezamăgirea românilor faţă de clasa politică este exploatată de Dan Diaconescu prin lansarea unor promisiuni halucinante, a căror punere în practică este imposibil de finanţat, sau a unor idei care încalcă clar regulile democraţiei şi ale economiei de piaţă.
* Bogdan Chirieac, vecin cu vicepreşedintele de la Ericsson România
Jurnalistul acuzat că a intermediat "şpaga suedeză" locuieşte în acelaşi bloc cu unul dintre foştii şefi ai companiei. Totodată, fostul ministru Sorin Pantiş e acuzat că a luat bani de la Ericsson. Acuzat de brokerul fugar Cristian Sima că ar fi mijlocit şpaga de 7 milioane de euro dintre concernul Ericsson şi "decidenții politici" de la Bucureşti, jurnalistul Bogdan Chirieac a negat vehement orice legătură cu oficialii companiei suedeze. Coincidenţă sau nu, el locuieşte în acelaşi bloc cu fostul vicepreşedinte al Ericsson România, Antoniu Radu Petrescu. Imobilul este situat pe strada Alexandrina, nr. 19, la doi paşi de Piaţa Aviatorilor. Complexul rezidenţial are mai multe apartamente de lux, fiecare având suprafaţa unei vile.
* Bancnotele euro se schimbă din 2013
Banca Centrală Europea