Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiu la Fabrica de Zahăr din Podari

Publicat in GAZETA de SUD, luni 12 noiembrie 2012 ·

Pompierii din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Craiova au intervenit, sâmbătă, cu şase autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei hale de producţie a Fabricii de Zahăr din comuna doljeană Podari. Când au ajuns la faţa locului, echipajele de pompieri au găsit acoperişul halei, care este confecţionat din scândură dublă, căptuşit cu vată minerală şi acoperit cu tablă, arzând pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi, existând pericolul ca flăcările să cuprindă şi seminţele de floarea-soarelui depozitate în hală.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, intervenţia pompierilor a durat peste trei ore, fiind îngreunată de înălţimea mare a clădirii şi de cantitate mare de materiale combustibile. În plus, pompierii au fost nevoiţi să desfacă acoperişul scândură cu scândură pentru a lichida toate focarele.

După stingerea incendiului, pompierii doljeni au stabilit că acesta a fost produs de un scurtcircuit al unui conductor electric cu izolaţia deteriorată.

Pompierii din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Craiova au intervenit, sâmbătă, cu şase autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei hale de producţie a Fabricii de Zahăr din comuna doljeană Podari. Când au ajuns la faţa locului, echipajele de pompieri au găsit acoperişul halei, care este confecţionat din scândură dublă, căptuşit cu vată minerală şi acoperit cu tablă, arzând pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi, existând pericolul ca flăcările să cuprindă şi seminţele de floarea-soarelui depozitate în hală.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, intervenţia pompierilor a durat peste trei ore, fiind îngreunată de înălţimea mare a clădirii şi de cantitate mare de materiale combustibile. În plus, pompierii au fost nevoiţi să desfacă acoperişul scândură cu scând

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga - play-off: CFR Cluj - CS Universitatea Craiova, scor 2-0

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea CS Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a treia din play-off-ul Superligii. Mohammed Kamara a deschis scorul în minutul 22, după o combinaţie cu Simao Rocha, pentr

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Crimă teribilă în SUA – o româncă a fost ucisă brutal! Principalul suspect, propria fiică adoptivă

Ziua Constanta acum o ora
O crimă înfiorătoare zguduie atât Statele Unite, cât și România: o femeie de origine română, implicată în cauze umanitare, a fost ucisă cu brutalitate într-o casă de vacanță din Washington, SUA. Și mai tulburător este faptul că principalul suspect e

Adolescentul din Bihor filmat în timp ce bate un copil, într-un parc din Ştei, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. Î

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 4 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Germania afirmă că nu mai este prima ţară în Europa la cererile de azil

G4Media acum o ora
Germania nu mai este prima ţară în Europa pentru primirea cererilor de azil, al căror număr a înregistrat o scădere puternică de la începutul anului, au declarat luni autorităţile, care au înăsprit recent politica în materie de imigraţie, potrivit A

Partidul Democrat anunţă că se va dota cu un „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administraţiei Trump

G4Media acum o ora
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat de la revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacţioneze „în timp real” la „minciunile” administraţiei Trump, relatează AFP, c

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum 2 ore
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Anunțul Ministerului român de Justiției despre fugarul Paul de România, arestat la Paris

HotNews acum 3 ore
Paul-Philippe al României, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, a fost arestat luni la Paris, în baza mandatului emis de autoritățile române, a anunțat Ministerul Justiției. Primul termen în fața Camerei

Trump aminință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing

Mediafax acum 4 ore
„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe S

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

-2°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
Iasi
acum

lun.

-2°/5°
mar.

-2°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°