La acţiunea caritabilă „Din inimă... pentru inimă!”, prima organizată de Asociaţia Multicare Suceava, la sfârşitul săptămânii trecute, la Iulius Mall Suceava, s-au adunat aproape 800 de lei, bani care au ajuns la familia lui Denis Anghel, din satul Rotunda, comuna Liteni, care pe 22 noiembrie va împlini vârsta de 2 ani, şi care are nevoie de 2.000 de euro pentru a fi operat pe cord. Copilul a fost diagnosticat cu insuficienţă cardiacă şi persistenţa canalului arterial de aproximativ patru milimetri, o malformaţie care îi poate pune viaţa în pericol.
La eveniment au participat, fără nici o pretenţie financiară, Ansamblul “Ciutura” din satul Băişeşti, comuna Cornu Luncii, interpreţii Andreea Chisăliţă, Diana Alexa şi Vlad Dumitru, scriitoarea Luminiţa Aldea, autoarea romanelor “Nisipuri mişcătoare” şi “Acasă”, prin bunăvoinţa căreia organizatorii au reuşit să amenajeze, la etajul Iulius Mall, o expoziţie inedită de poezie şi desen. Profesoara Camelia Rusu Sadovei, de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava, împreună cu câteva eleve din grupele de arte vizuale şi conservare-restaurare, coordonate ea, a realizat un atelier de desen, pentru a ilustra poeziile Luminiţei Aldea.
Denis mai are nevoie de ajutor
„Din inimă... pentru inimă!” s-a bucurat şi de prezenţa Cristinei Nistor, licenţiată a Facultăţii de Arte Plastice din Iaşi şi masterandă, care a venit special pentru evenimentul caritabil organizat de Asociaţia Multicare Suceava şi şi-a arătat măiestria în pictură şi design vestimentar. Învăţătoarea Daniela Mitu, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, s-a alăturat evenimentului umanitar, împreună cu elevii clasei a II-a B, care au confecţionat produse handmade pentru Denis. Copiii au fost însoţiţi şi de părinţi.
O mână de ajutor au dat şi profesoara Dana Postolache, de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” Suceava, împreu