Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocat: Banii primiţi de Calotă, datoraţi acestuia în urma unui contract cu denunţătorul

Publicat in Mediafax, luni 12 noiembrie 2012 · ·

Instanţa supremă a judecat cererea procurorilor DNA în cazul complicelui deputatului PDL Alin Trăşculescu şi urmează să decidă dacă îl arestează pentru 29 de zile, avocatul acestuia declarând că banii primiţi de clientul său erau datoraţi ca urmare a unui contract existent între el şi denunţător.

Judecătorii instanţei supreme au discută, luni, propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă a lui Marian Valeriu Calotă, complicele deputatului PDL Alin Trăşculescu, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Marian Valeriu Calotă, asociat şi administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, a fost reţinut de procurorii DNA după ce a fost prins în flagrant delict când lua 50.000 de lei, bani pe care urma să îi dea lui Trăşculescu.

Calotă este acuzat de complicitate la trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, şantaj comis în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată.

Procurorii DNA au transmis duminică instanţei supreme propunerea de arestare preventivă a lui Marian Valeriu Calotă.

Calotă a fost adus, luni dimineaţă, la instanţa supremă pentru judecarea cererii de arestare preventivă, magistraţii urmând să decidă dacă emit sau nu pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Ordonanţa de reţinere emisă pe numele lui Calotă a expirat în jurul orei 11.00.

Avocatul lui Calotă, Ion Panaitescu, a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că banii primiţi de clientul său erau datoraţi ca urmare a unui contract existent între el şi denunţător.

Apărătorul lui Calotă a mai arătat că în mod uzual remiterile de bani se făceau prin servicii bancare, fiind

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în Dobrogea s-a extins! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 46 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod roșu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei și în nordul Dobrogei continentale, valul de căld

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 54 minute
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 3 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°