Amorphophallus titanum (penisul titanului), cea mai mare floare din lume, va înflori pentru a doua oară la sfârșitul acestei săptămâni la Grădina Botanică din Basel, Elveția, potrivit presei elvețiene. Grădina botanică din Basel
Floarea denumită vulgar "penisul titanului" va înflori a doua oară săptămâna aceasta
Sursa: Foto: www.titanwurz.unibas.ch
Această specie a mai înflorit în Elveția doar de două ori, o dată în 1936 la Berna și anul trecut la Basel.
Planta are deja un boboc de 1,56 metri, iar după ce va înflori complet, floarea va avea doi metri înălțime.
Anul trecut, când a înflorit prima dată, a atras în jur de 25.000 de curioşi, în ciuda faptul că atunci când înflorește emană un miros puternic de carne putredă.
Reprezentanții grădinii botanice sunt uimiți că planta înflorește încă o dată, la mai puțin de un an și jumătate de la prima înflorire. Și penntru ca cei interesați să poată urmări procesul, o cameră de filmat a fost montată lângă plantă, iar imaginile care surprind creșterea bobocului sunt postate pe site-ul grădinii botanice, http://www.titanwurz.unibas.ch.
Anul acesta, s-au înregistrat doar 134 înfloriri ale Amorphophallus titanum în grădinile botanice din întreaga lume.
Planta, care în mod natural crește în pădurile din Sumatra, a fost descoperită, în 1878, de botanistul italian Odoardo Beccari.