O femeie din comuna Dumitreşti a ajuns la spital, după ce a fost atacată de urs. Aceasta se afla împreună cu mai multe rude la cules de ghebe. Din fericire pentru ea, rudele care erau în preajmă i-au sărit în ajutor.
După teribilul incident, femeia a fost adusă de o rudă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Femeii i-a fost făcută o grefă de piele la nivelul gambei. De asemenea, medicii i-au administrat femeii şi vaccinurile antitetanos şi antirabic. În prezent, aceasta este internată în cadrul Secţiei de Chirurgie Plastică, unde va mai rămâne câteva zile. Medicii ne-au precizat că starea sa este bună.
Ursul se plimbă nestingherit prin satele de la munte, fără ca cineva să-l deranjeze în vreun fel. De când se lasă întunericul, sălbăticiunea trece dintr-o parte în alta a satului, iar localnicii se tem să mai iasă afară din case. Ultima vizită făcută de Moş Martin a fost în noaptea de duminică spre luni, când a trecut prin curtea lui Nicolae Crîngaşu, din satul Motnău-Trestia. Omul ne-a spus că a auzit câinii lătrând, însă i-a fost teamă să iasă, nu cumva să dea piept cu sălbăticiunea. „Noaptea trecută (duminică spre luni-n.r.), cam pe la ora 3.00, am auzit iapa că face zgomot. Am ieşit afară, însă când am auzit că mormăie cineva, m-am oprit. Au luat-o câinii după urs şi a trecut spre gârlă. Tot acolo am auzit cum aleargă după câini şi după câteva minute a trecut peste un deal. Urşii s-au înmulţit aşa de tare, încât intră peste tine în ogradă. Ar trebui ca cei care răspund de ei să ia măsuri. A mai fost şi cazul acela cu femeia muşcată de urs, mâine-poimâine intră peste noi în casă. De acum s-a cam terminat ce era de mâncat prin păduri şi prin poieni şi de aceea coboară în sat. Am înţeles că duminică a fost vânătoare pe Tulburea spre Chiojdeni şi nu e mare minune să fi fost alungaţi de acolo şi s