Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irinel Popescu, fraudă de 3,5 milioane de euro la CNAS

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 noiembrie 2012 ·

Reputatul chirurg Irinel Popescu a ajuns sub lupa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce raportul Curţii de Conturi arată că a prejudiciat Casa Naţională de Asigurări de Sănatate cu nu mai puţin de 3,5 milioane de euro Sursa: VLAD STĂNESCU

Preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, prof. dr. Irinel Popescu, care este şi vicepreşedinte al Partidului Conservator, a jonglat după bunul plac sau din varii interese cu banii Sănătăţii, aruncând pe apa sâmbetei nu mai puţin de 3,5 milioane de euro.

Pe lângă acest tun, surse din interiorul CNAS susţin că prejudiciul adus bugetului Casei pe parcursul anului 2009, când la cârmă se afla chirurgul, depăşeşte 20 de milioane de euro.

Mentenanţă doar pe hârtie şi în conturi

Marile tunuri din Sănătatea românească par să intereseze din ce în ce mai mult autorităţile statului. Corpul de Control al premierului şi procurorii DNA sunt tot mai aproape de a scoate la lumină ingineriile financiare ale unor indivizi, acoperiţi până acum de perdeaua politică. DE CE A ACCEPTAT Raed Arafat să fie ministru al Sănătății

Un exemplu este şi frauda de 3,5 milioane de euro orchestrată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în 2009, sub umbrela SIUI (sistem informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate), serviciu menit tocmai să stopeze scurgerilor financiare.

Potrivit raportului Curţii de Conturi a României pe 2009, în derularea Contractului nr.3223/2003 privind dezvoltarea SIUI în România, sub pretextul necesităţii unor servicii de asistenţă tehnică pe teren, au intervenit (n.r.- din varii interese) actele adiţionale nr.14/06.08.2009 şi nr. 15/19.11.2009 în valoare de 14,6 milioane de lei (cu TVA). Paradoxal, preşedintele CNAS din acea perioadă, Irinel Popescu nu a ţinut cont de prevederile legale stipulate în Contractul nr.3223/2003, acesta inventând practic noul tip de servicii.

Mai mult, cele dou

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: România, solidară cu poporul georgian în lupta pentru un viitor european

Mediafax acum 16 minute
„În calitate de membru al UE, România este pe deplin solidară cu poporul din Georgia în lupta sa legitimă pentru demnitate, libertate şi viitor european. Solidaritatea noastră se îndreaptă, de asemenea, către diplomaţii din Georgia care s-a raliat î

Peste 20.000 de români au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare

Mediafax acum o ora
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a trecut de 20.500, la ora 11.45. În total, au fost exprimate peste 25.000 de voturi, dar 4.300 dintre acestea au fost prin corespondenţă. Secţiile de votare din străinătat

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Un membru al BEJ Cluj a sunat la 112 pentru a reclama saci cu voturi de la turul întâi nesigilaţi / Poliţia a deschis o anchetă, dar încă nu a identificat nereguli

News.ro acum o ora
Un membru al Biroului Electoral Judeţean Cluj a sunat la 112 pentru a reclama că a găsit, în spaţiul de depozitare, saci cu voturi de la turul întâi al alegerilor prezidenţiale nesigilaţi. Poliţia a deschis o anchetă, dar anunţă că, deocamdată, nu a

Georgia - 107 manifestanţi arestaţi în timpul mitingului pro-european

News.ro acum 58 minute
Georgia a anunţat, sâmbătă, că 107 persoane au fost arestate în a doua zi de proteste provocate de decizia guvernului de a amâna discuţiile privind aderarea la Uniunea Europeană, în plină criză postelectorală, relatează AFP. Ministerul de Interne a

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum o ora
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

SUA aprobă vânzarea de arme către Taiwan în valoare de 385 de milioane de dolari

Mediafax acum 4 ore
Agenţia de Cooperare pentru Securitate şi Apărare a Pentagonului a declarat că vânzarea constă în piese de schimb şi asistenţă pentru avioane de luptă F-16, dar şi radare şi echipamente conexe. Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că se aşteapt

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°