Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul PDL Alin Trăşculescu a fost denunţat de omul de afaceri Mircea Vintilescu. Ce contracte cu statul câştigase firma acestuia

Publicat in Gandul, luni 12 noiembrie 2012 · · ·

Deputatul PDL Alin Trăşculescu a primit 364.000 de lei în patru tranşe de la omul de afaceri Mircea Alexandru Vintilescu, prin Marian Calotă şi a mai cerut încă 1,1 milioane de lei, în două tranşe, determinându-l pe Calotă să falsifice un contract între firma acestuia şi societatea la care Vintilescu era acţionar.

"Pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu Alin Silviu ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor SC Vega 93 SRL, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu SC Aquaform SRL, administrată de martorul denunţător Vintilescu Mircea Alexandru", scriu anchetatorii în documentul citat.

CITEŞTE AICI INFORMAREA TRIMISĂ DE MINISTERUL JUSTIŢIEI

De asemenea, în 6 noiembrie, Trăşculescu l-ar fi determinat pe Calotă să falsifice un contract între SC Aquaform SRL şi firma lui Calotă SC Maryna Exclusiv SRL, acesta fiind antedatat pentru a putea fi folosit în scopul efectuării plăţii şi a justificării în evidenţele contabile ale celor două societăţi.

Trăşculescu îi promisese lui Vintilescu că are influenţă asupra unor funcţionari din Ministerul Dezvoltării, cel care gestiona banii pentru investiţiile din programul PNDI, asupra unor autorităţi locale care ar fi urmat să fie beneficiarii lucrărilor şi asupra firmei de construcţii Vega 93, deţinută de miliardarul Corneliu Istrate, care ar fi urmat să accepte colaborarea cu Aquaform în diverse contracte. Firma Vega 93 a câştigat multe contracte de asfaltare şi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 11 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

Primăria Braşov, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac: Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără semne exterioare de degradare sau pericol iminent. Vorbim despre un eveniment absolut imprevizibil

News.ro acum 9 ore
Primăria Braşov a transmis, duminică seară, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac, în timp ce se plimba pe o alee, că evenimentul este unul ”absolut imprevizibil”. ”Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 9 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Călin Georgescu s-a rugat în deschidere la biserica în care Kira Hagi şi Thomas Ferfelis s-au cununat

Gandul acum 6 ore
Călin Georgescu s-a rugat cu puțin timp înainte de nunta anului Kira Hagi și Thomas Ferfelis la Biserica Sfântul Visarion. Nu pentru a participa la cununia fiicei „Regelui”, ci, cel mai probabil, pentru a se închina şi a se ruga, conform reporterilo

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump spune că administraţia lucrează la introducerea unui „permis temporar” pentru imigranţii din anumite sectoare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu pentru Fox News că administraţia lucrează la elaborarea unui permis temporar pentru imigranţii care lucrează în anumite sectoare, ceea ce a

Mii de norvegieni au crezut că au devenit milionari jucând la loterie. Demisie la vârful Norsk Tipping ca urmare a unei erori grave

HotNews acum 10 ore
Numeroşi norvegieni au crezut că au devenit milionari după ce au primit o notificare de la compania naţională de jocuri de noroc prin care li se comunica că au câştigat sume fabuloase – până când s-a dovedit că era vorba de o greşeală, relatează BBC

Cât costă rochia de mireasă purtată de Kira Hagi. Detaliul care a atras toate privirile, la biserică

Gandul acum 13 ore
Kira Hagi a purtat o rochie de mireasă desprinsă din povești, duminică, 29 iunie 2025, la ceremonia religioasă alături de partenerul ei, Thomas Ferfelis. În sfântul lăcaș, mirii au pășit emoționați și încrezători, spunând „Da” în fața lui Dumnezeu.

Peste o treime din populaţia din Tuvalu, ţară insulară care se scufundă, a solicitat vize climatice pentru Australia

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste o treime din populaţia micuţei naţiuni din Pacific Tuvalu, ţară insulară care, potrivit previziunilor oamenilor de ştiinţă, va fi scufundată în urma creşterii nivelului mării, a depus cereri pe

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

22°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°