Cunoaştem numele viitorului preşedinte american. Barack Obama va fi inaugurat pe 21 ianuarie 2013 pentru al doilea mandat la Casa Albă, continuând astfel („four more years” a titrat presa de peste ocean) proiectul imensei speranţe început în 2008 prin istoricul Yes, we can! Este un lucru ştiut şi general acceptat că primul mandat nu a fost unul strălucit şi nu a avut rezultate remarcabile, sau oricum nu pe măsura aşteptărilor, nici pe plan economic intern, nici în relaţiile internaţionale. Mare parte a speranţelor din 2008 s-au domolit, entuziamul s-a stins. Americanii au înţeles că, dincolo de cuvintele frumos spuse şi de bunele intenţii, minuni nu se pot face iar problemele Americii şi ale lumii actuale sunt profunde, grave, structurale, de durată.

Şi totuşi Obama nu a pierdut pe 6 noiembrie 2012, pentru simplul motiv că Mitt Romney nu avea cum să câştige. Bogatul om de afaceri republican nu avut niciodată şanse reale să stârnească pasiunea naţiunii americane (din păcate pentru el, se pare, nici măcar entuziamul celor din Partidul Republican), să fie iubit, adulat, citat, considerat un model care să inspire tineretul american, un lider acceptat pe scară largă de cei peste 200 de milioane de americani cu drept de vot. Probabil, niciunul din cei şapte candidaţi republicani din primary nu ar fi câştigat în faţa lui Barack Obama. Dintr-un motiv sau altul, niciunul nu avea profilul complet al unui preşedinte al Statelor Unite. După nepopularitatea severă a lui Bush jr. din al doilea mandat (2004-2008) şi după candidaturile eşuate ale lui McCain şi Romney, GOP (Grand Old Party) va trebui să reflecteze serios la campania din 2016 şi să propună o candidatură puternică, o figură luminoasă, capabilă să inspire America şi lumea. Sunt motive să credem că peste patru ani vom asista la o frumoasă surpriză din partea republicanilor: un prezidenţiabil mai tânăr, care să