Ministrul pentru dialog Social, Liviu Pop a mers luni dimineață la Parchetul General, unde i se prezintă învinuirile într-un dosar în care ANI a stabilit că acesta se face vinovat de conflict de interese şi abuz în serviciu. Sursa: CODRIN PRISECARU
Potrivit inspectorilor ANI, Pop ar fi favorizat sindicatele în perioada în care era ministrul interimar al Educației.
„Fiind persoană publică, vreau să clarific aceste lucruri cât mai repede. O să-mi caut un avocat, că așa e la modă”, a declarat Pop, la intrarea în sediul Parchetului, citat de b1.ro.
Liviu Pop, ministru delegat pentru Dialog Social în cadrul Ministerului Muncii, a fost reclamat pentru conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice. Ar fi avantajat patrimonial Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, organizaţie cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani, încălcând astfel dispoziţiile în vigoare referitoare la conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, în materia legislaţiei penale, susţine Agenţia.
Acuzațiile privesc execitarea prerogativelor de ministru al Educaţiei. El a emis, cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti executorii, Ordinul numărul 4.271, care obligă statul să reţină cotizaţia sindicală, respectiv să o vireze ulterior sindicatelor din învăţământ, efectuând acte de administrare în numele acestora, fiind astfel asigurat un folos patrimonial fostului angajator, respectiv Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.
În 15 mai 2012, Liviu Pop a fost desemnat în funcţia de ministru interimar al Educaţiei, în prezent deţinând funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. De asemenea, în perioada 1 decembrie 2007-17 mai 2012, Pop a exercitat funcţia de secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.