Mesajul a fost trimis. Multumesc!

13 noiembrie � Ziua Internațională a Educației Copiilor Nevăzători

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 12 noiembrie 2012 ·

nicat de presă -Cristian Constantin ROMAN Președinte Partidul Forța Civică � Organizația Botoșani Membru al ARD Prin educație omul își descoperă și desăvârșește potențialul uman de care dispune.  Educația îl modelează, îl spiritualizează. Dreptul la educație este un drept universal; astfel că, indiferent de rasă, gen, stare materială sau stare fizică copiii au dreptul să beneficieze de educație și servicii specializate conform nevoilor lor. Pentru o persoană nevăzătoare lumea nu are culori, dar are o muzicalitate aparte; nu are forme concrete, dar are contururi ce pot fi simțite, nu văzute. Începând din 1946, ziua de 13 noiembrie a fost declarată, la nivel internațional, drept Ziua Educației Copiilor Nevăzători. La această dată s-a născut pedagogul francez Valentin Hauy, cel care a intemeiat prima școală de nevăzători din lume, la Paris, în 1784. Educarea copiilor nevăzători începe în familie și continuă în școlile speciale sau incluzive. Familia joacă un rol deosebit de important în viața și educația copilului nevăzător. Aceasta oferă copilului mediul securizant necesar dezvoltării fizice și emoționale și accesează servicii potrivite pentru dificultățile cu care se confruntă copilul. Școala continuă ceea ce familia a început. Pe lângă procesul efectiv de instrucție  și educație, școlii îi revine sarcina de a pune la dispoziția elevului nevăzător contexte în care acesta să exerseze abilități necesare integrării sociale ulteriore.  Educația joacă un rol extrem de important în conturarea unui viitor, atât din punct de vedere personal, cât și profesional și social. Accesul copiilor nevăzători la educație echivalează cu posibilitatea acestora de a se afirma, de a fi resursă în societate și de a duce o viață independentă. Educația copiilor nevăzători înseamnă muncă în echipă. În echipă îl putem nominaliza chiar pe copilul nevăzător. Lângă el se află familia, educatorii, p

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 40 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 46 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°