Echipa de suflet i-a stricat debutul lui Marius Şumudică, pe banca Universităţii Cluj.
s-a impus prin golurile lui Herea şi Grigorie, în urma a două contraatacuri.
"U" Cluj a dominat la debutul lui Şumudică, dar tehnicianul a bifat a treia înfrângere contra Rapidului, în carieră.
Ce ironie pentru Şumudică să deputeze pe banca lui "U" tocmai împotriva echipei de care îl leagă atât de multe. S-a pregătit să devină antrenorul Rapidului, după plecarea lui Sabău, dar a ajuns la "U", într-un meci cu Rapid. Pare să-i fie sortit să debuteze la o partidă între prezent şi trecut. Aşa s-a întâmplat şi la Vaslui, când a făcut 2-2 în Giuleşti, în chiar prima etapă. A uitat imediat însă de trecutul "vişiniu" şi a trăit meciul "alb-negru", chiar dacă putea spune "pas" unui joc pe care a avut doar 3 zile să-l pregătească. A făcut însă ce ştie cel mai bine. I-a "injectat" cu agresivitate pe jucătorii săi, împotriva echipei pe care o cunoaşte atât de bine. "U" a început astfel în ofensivă, un meci al suferinţei, între două echipe cu probleme financiare, care nici nu ştiu cine le va patrona de mâine.
Dinu a spart starea de letargie, din debut, cu un lob de la mijlocul terenului (12), în timp ce Pecanha a salvat şutul puternic al lui Alex Dos Santos (13). Şumudică a cerut pressing, dar o greşeală la mijlocul terenului avea să provoace contraatacul în care Teixeira i-a furat mingea lui Ciupe, în care, iar Herea a marcat, la primul şut pe poartă al Rapidului (26). Golul a mai tăiat din elanul clujenilor, iar Pancu, fost coleg cu Şumudică la Rapid, l-a întins serios pe Balauru (36).
În partea a doua, cele două formaţii au arătat de ce sunt mai aproape de retrogradare decât de podium. Combinaţii greoaie, pase greşite cu nemiluita şi lipsă de idei în atac au fost coordonatele jocului, din partea secundă. Dacă fotbal