Falsa ingenuitate este o tehnică riscantă: se vede repede că e jucată și devine contraproductivă.
Avem pe de o parte „Ridică-te, Gheorghe“ recitată la lansarea unui program politic și urmată de țipete indignate când se amintește că poetul a fost un comandant legionar și un zbir antisemit. Avem pe de altă parte un grup de intelectuali italieni ce împărtășesc în mod deschis idealurile fascismului și care au deschis acum câțiva ani la Roma, pe fond similar de scandal, centrul intitulat Casa Pound, știind însă foarte bine ce fac și neascunzându-se după degete.
Ingenuitatea așa cum e practicată la români este o tehnica riscantă in politică, pentru că se vede repede că e jucată și devine contraproductivă. Italienii cu nostalgii fasciste de la Casa Pound nu s-au încurcat cu fandoseli de esteți neînțeleși. Ei nu contestă că Ezra Pound, pe care și l-au ales ca sfânt patron - un geniu literar absolut și unul din cei mai mari poeți ai secolului XX - a fost un ideolog antisemit feroce, un admirator al lui Mussolini și Hitler și o voce a regimului fascist italian, cu toate că era american. Echivalentul francezului Céline în sfera culturală anglo-saxonă: și Pound în SUA și Céline în Franța au scăpat, după război, ca prin urechile acului de condamnarea la moarte, lui Céline suprimându-i-se drepturile civile, iar Pound făcând lungi ani de ospiciu. Condamnați - nu de regimuri comuniste, ci de Franța și SUA.
In România, însă, încă se mai practică un fel de baba-oarba ideologic, jucat mincinos, cu privit printre degete și mieunări indignate: „Vai, dar era doar o poezie cu țărani, pentru care bietul om a fost condamnat de comuniști.“
Ba chiar, mitul Radu Gyr a căpătat proporții grotești. In arsenalul angelizării fostului comandant legionar și poet minor, ce a oscilat între imitații din Arghezi și Ion Pillat, se numără și faptul că pe cînd era di
