Apărut in Dilema veche, nr. 248, 18 noiembrie 2008
Se apropie alegerile şi imaginea cetăţeanului turmentat ne bîntuie din nou. Dar, dincolo de această mascotă naţională, oare ce mai înseamnă el, "cetăţeanul", ce mai înseamnă pentru români, astăzi, "a fi un bun cetăţean"? De curiozitate, spicuiesc dintr-o anchetă pe această temă, care se desfăşoară în paralel în India şi la noi, condusă de antropologul american David Kideckel. La o primă vedere, a fi (bun) cetăţean are de-a face la noi cu patriotismul, cu neamul şi mîndria de a fi român, mai ales dacă eşti mai în vîrstă şi năpădit de probleme şi temeri:
Ce înseamnă să fiu un bun cetăţean? Păi, sînt noţiuni care sînt legate, cum să zic, de poporul român, de moşi, strămoşi, cred că poporul român a fost un popor care şi-a văzut de treabă şi... a... a fost un luptător permanent pentru libertate, pentru, să nu folosesc termeni aşa, mari... pentru libertate, integritate... ce să vă spun, pentru demnitate în primul rînd, asta înseamnă să fii cetăţean, înseamnă să fii demn de ţara în care locuieşti... Dar cînd patriotismul dispare sau nu mai are prea mare sens şi importanţă, iar individul se simte un soi de "cetăţean al lumii", nici "cetăţenia" ca atare nu pare a mai însemna mare lucru - mai ales dacă eşti mai tînăr şi totul merge bine:
- Cetăţenie? Hm. Da, cetăţenii sînt, din punctul meu de vedere, persoanele care locuiesc într-un anume stat, au anumite drepturi, respectă anumite legi... şi cam atît, n-am o idee clară şi o definiţie despre...
- OK. Dacă ar fi să ne gîndim, aşa, în general, pentru tine ce înseamnă să fii cetăţean al României astăzi?
Nu ştiu, nu... n-am avut niciodată un sentiment din ăsta de patriotism extrem, aşadar... deocamdată mă simt bine, poate din cauză că lucrez într-un loc de muncă care îmi place şi în care voi fi tot timpul bine plătit, la fel de bine aş fi putut fi m
